În capitală se desfășoară lucrări de tăiere a ambroziei
Chişinău, 27 mai. /MOLDPRES/. Angajații Întreprinderii „Spații Verzi” din capitală desfășoară lucrări de tăiere a ambroziei, care în această perioadă a anului se află în fază incipientă de creștere și este mai puțin nocivă pentru populație, transmite MOLDPRES.
Solicitat de agenție, directorul adjunct al întreprinderii „Spații Verzi”, Andrei Grafov, a subliniat că, în prezent, focare de ambrozie nu se atestă pe teritoriul municipiului Chișinău. „Situația este monitorizată. Plantele, la această etapă de creștere, sunt foarte mici și sunt cosite zilnic de către angajați. Dacă vor apărea focare suntem pregătiți pentru a interveni. De obicei, suntem sesizați inclusiv de societatea civilă și de administrația unor instituții pe teritoriul cărora crește ambrozia”, a spus Andrei Grafov.
Ambrozia este o plantă invazivă, extrem de adaptabilă la condițiile climatice, rezistentă la secetă şi arșiță, preferă solurile nisipoase, mai puțin fertile, ușor alcaline, fapt ce o plasează în categoria plantelor dominante, comparativ cu culturile agricole. Polenul acesteia este considerat un alergen foarte agresiv cu impact negativ asupra sănătății populației.
Autoritățile au atenționat deținătorii de teren asupra necesității distrugerii ambroziei, care, în ultimii ani, a căpătat o mare răspândire, provocând pericole majore atât pentru agricultură, cât și pentru sănătatea omului. Pentru distrugerea eficientă a ambroziei, este recomandată aplicarea metodei mecanice și a celei chimice. Totodată, potrivit unui regulament al Guvernului, cetățenii au obligația de a tăia planta de ambrozie prezentă pe terenul propriu. Persoanele care nu respectă prevederile riscă a fi sancționate.
Foto simbol
VIDEO // Dan Perciun: „Tinerii sunt motorul schimbării și viitorul Moldovei europene”
Incendiu la Vatra: pompierii au intervenit conform nivelului sporit de alertă
FOTO // Turiști străini și elevi din țară, în vizită la Parlamentul Republicii Moldova
Activitatea punctelor de trecere a frontierei moldo-ucrainene a fost reluată. Se atestă flux sporit de călători și mijloace de transport
Activitatea posturilor vamale moldo-ucrainene, temporar suspendată din cauza unor probleme tehnice
De astăzi, permisele moldovenești vor putea fi convertite în Italia fără examene suplimentare
Polițiștii de frontieră au fost instruiți în depistarea documentelor falsificate
Elevii refugiați și cei reveniți din diasporă vor învăța limba română în baza unui nou curriculum
METEO // Cer predominant noros și ploi slabe la început de săptămână
Comisia de Evaluare a Judecătorilor are o nouă conducere
Un nou sens giratoriu va fi amenajat la Anenii Noi, pentru creșterea siguranței rutiere în regiune
Uzina de procesare a subproduselor de origine animală din Criuleni va fi funcțională din 2026
Moldova participă la definirea standardelor internaționale pentru soia nemodificată genetic
Inspectorii ANSA și-au consolidat competențele în controlul laptelui și produselor lactate, printr-o instruire UNIDO în România
FOTO // Chișinăul găzduiește cea de-a XIV‑a ediție a Festivalului ClassFest, cu profesori și regizori din patru țări
VIDEO // Ministrul Dan Perciun, de Ziua Mondială a Științei: „Ne dorim un sector de cercetare puternic, care să stea la baza creșterii economice”
R. Moldova, parte a efortului global pentru protejarea planetei prin tranziția verde
VIDEO // Captură de droguri de un milion de lei la Bălți. Doi bărbați din Chișinău, reținuți
VIDEO // Un bărbat a fost reținut pentru 17 cazuri de șantaj cu plăcuțe de înmatriculare furate în Chișinău
Aur pentru Republica Moldova la Campionatul Mondial de para sambo: Oleg Crețul, campion mondial la Bișkek
Republica Moldova beneficiază de sprijinul Băncii Mondiale în elaborarea primei Strategii naționale de incluziune financiară
Târgul de Crăciun din capitală va fi deschis pe 5 decembrie
Agenția Servicii Publice a deschis noi puncte de înmatriculare a vehiculelor la Chișinău și Rezina
Peste 390 mii de persoane au depus cereri pentru compensații la energie în prima săptămână de la lansarea înregistrărilor
Republica Moldova va construi noi linii de interconectare cu România și Ucraina: Dorin Junghietu: „Energia este o garanție a libertății și un pilon al securității”