În Republica Moldova a fost lansată campania „Plantează-ţi viitorul”
Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. Zeci de instituţii de stat, private, locale şi neguvernamentale, au dat curs astăzi campaniei de înverzire a spaţiilor, cu genericul „Plantează-ţi viitorul”, transmite MOLDPRES.
„Este vorba de localităţi din toată ţara. Sunt sute de unităţi teritorial-administrative care au lansat astăzi cea mai amplă campanie de împădurire. Îndemnăm toţi doritorii interesați să participe la crearea de spații verzi pe teritoriul țării, or, aceştia pot afla când și unde sunt organizate plantările de arbori în localitatea lor, accesând pagina web a Ministerului Mediului – www.mediu.gov.md, unde va exista un centru informațional on-line dedicat acestei campanii”, conform Ministerului Mediului.
Acţiunea are scopul să consolideze eforturile de mobilizare a întregii țări. În următoarele săptămâni, vor fi plantate peste cinci milioane de puieți pentru a sprijini regenerarea naturală a aproape 580 de hectare și a completa câteva mii de hectare de plantații recente.
Potrivit, Agenţiei „Moldsilva”, în această perioadă, vor fi create culturi silvice în fondul forestier şi efectuate lucrări de ajutorare a regenerării naturale pe o suprafață de 347 de hectare. Treizeci de tone de ghindă vor fi plantate în sol, iar efectuarea lucrărilor de completare a culturilor silvice, create în anii precedenți, vor acoperi o suprafață de 3,4 mii ha, utilizând cca 2,5 milioane de puieți.
De asemenea, Inspecțiile teritoriale pentru protecția mediului au comunicat cu autoritățile publice locale de nivelul I și II și au identificat suprafețele pasibile împăduririi, denumirea speciei și numărul de arbori și arbuști. Cele mai solicitate specii sunt bradul, molidul, ienupărul, stejarul, mesteacănul, teiul, nucul, arțarul, frasinul, salcâmul și salcia.
Conform Ministerului Mediului, în prezent rata de împădurire a Republicii Moldova este puțin peste 11% din teritoriu. Studiile însă arată că pădurile trebuie să acopere cel puțin 25% din teritoriul țării, pentru un mediu echilibrat, cu o calitate mai bună a aerului și solului, o cantitate suficientă a apei și o biodiversitate sănătoasă. Este necesară reconstrucția ecologică și extinderea fondului forestier naţional.
În contextul preocupărilor legate de încălzirea globală și ultimelor angajamente asumate la nivel internațional de țara noastră, până în anul 2030 este necesară restabilirea pădurilor și extinderea pe un spațiu de cel puțin o sută de mii de hectare. Conservarea și plantarea masivelor forestiere se numără printre prioritățile Ministerului Mediului și este un obiectiv al programului de guvernare.
Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului “Un arbore pentru dăinuirea noastră” a fost instituită prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din februarie 1995, scopul fiind crearea de noi păduri, fâşii forestiere de protecţie a câmpurilor, parcurilor, scuarurilor, aliniamentelor de-a lungul drumurilor publice ş.a.
Foto: Parlament
Traficul rutier va fi restricționat pe mai mai multe străzi din capitală
USMF „Nicolae Testemițanu” s-a autosesizat și va iniția o anchetă internă în cazul medicilor din România
VIDEO // Gesturi care schimbă destine: peste 1000 de copii vor primi ajutor datorită unei cine caritabile
Agenda evenimentelor, vineri, 7 noiembrie
Fiscul atenționează despre mesaje false prin care cetățenii sunt informați că ar fi fost amendați
Ministerul Educației și Cercetării cere anularea „Legii educației” adoptate de Adunarea Populară a Găgăuziei
Gestionarea deșeurilor cu diferențe între urban și rural: un studiu național dezvăluie tendințele ecologice ale moldovenilor
Republica Moldova preia președinția Protocolului privind apa și sănătatea al OMS și UNECE
USM și Stațiunea de Cercetare pentru Pajiști Vaslui vor colabora pentru conservarea biodiversității și gestionarea durabilă a terenurilor verzi
GALERIE FOTO // Dublă lansare la Muzeul de Etnografie: „Casa mare. Îngrijiri Paliative”
Ambasada Azerbaidjanului la Chișinău a marcat Ziua Victoriei și Ziua Drapelului de Stat
MEC va veni cu soluții privind problema supraaglomerării în școlile din capitală
Trei judecători, propuși CSM spre promovare
AIS MOLDPRES își extinde cooperarea internațională: discuții cu Ambasadorul Greciei privind colaborarea media în Balcani și Europa de Sud-Est
FOTO // Lucrările de reparație pe drumul regional G58 în raionul Râșcani au fost finalizate
Biblioteca Națională găzduiește expoziția de pictură „MOTIVE MARINE” de Mihai Mungiu
CNA examinează o plângere oficială depusă de ministrul Sănătății, Emil Ceban, privind cazul diplomelor false
BTA va avea din nou un corespondent la bordul navei de cercetare RSV 421, în cea de-a patra expediție în Antarctica
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, după întrevederea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Transformarea statelor europene este inspirațională și vrem să fim pregătiți pentru aderare până în 2028”
Patru agenți economici sunt bănuiți de evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei
Sistemul de apă și canalizare din Vulcănești necesită investiții urgente pentru modernizare și servicii durabile, conform studiului Europolis
VIDEO // Republica Moldova a fost aleasă, în premieră, în Consiliul Executiv al UNESCO
Sistemul de Depozit pentru Ambalaje: Ministerul Mediului explică rolurile producătorilor, comercianților și administratorului
Cele mai bune produse autohtone, promovate peste Prut. 50 de companii participă la Expoziția „Republica Moldova Prezintă”, inaugurată la Iași
Bulgaria introduce plata pe loc a amenzilor: ce trebuie să știe șoferii moldoveni