ro

 

Societate
12 Iulie, 2026 / 18:42
/ 26 Iulie, 2022

În ultimele 24 de ore, au fost anunțate alerte cu bombă în 43 de locații

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 26 iul. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, poliția a înregistrat două alerte false privind plasarea obiectelor explozive în 43 de locații, dintre care 23 în Chișinău, 13 în Bălți și șapte în UTA Gagauz-Yeri, transmite MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General de Poliție (IGP), autorul unui apel a fost identificat și este cercetat de către organul de urmărire penală.

De la începutul anului curent, s-au înregistrat 43 de comunicări mincinoase privind plasarea obiectelor explozive în 207 locații. Oamenii legii au acumulat probatoriul pe toate cazurile înregistrate și l-au transmis Procuraturii Generale.

Astfel, poliția a investigat originea semnalărilor, atât telefonice cât și prin intermediul poștei electronice. Apelurile telefonice s-au dovedit a fi din țară, iar mesajele transmise pe adresa electronică - din afara republicii, fapt care presupune implicarea în procesul de investigare a organizațiilor internaționale de suport. 

Conform Codului Penal, persoana care se face vinovată de comunicarea mincinoasă cu bună știință despre pregătirea unor explozii riscă amendă de la 27500 (circa 1375 de euro) până la 42500 de lei, 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la 2 ani.

Totodată, Ministerul Afacerilor Interne a elaborat un proiect de lege privind sporirea pedepsei cu închisoare și mărirea amenzilor pentru cei care anunță în fals amplasarea obiectelor explozive. Astfel, ministerul propune o pedeapsă cuprinsă între 2 și 5 ani de închisoare, iar plafonul amenzilor să crească începând cu 50 de mii de lei, până la un maxim de 150 de mii de lei. De asemenea, modificările prevăd, în circumstanțe grave, ca  pedeapsa să fie de până la 12 ani de închisoare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a primit 14 automobile de serviciu cu sprijinul UE și al Italiei

/ Acum 1 zi

Peste o sută de tentative de escrocherie au fost dejucate în ultimele 24 de ore

/ Acum 1 zi

Vreme răcoroasă și ploi izolate în weekend. Temperaturile nu vor depăși 28 de grade

/ Acum 2 zile

Un instructor auto din Orhei a fost reținut într-un dosar de trafic de influență. Ar fi cerut 1.200 de euro pentru obținerea permiselor de conducere

/ Acum 2 zile

VIDEO // Murele au apărut în piețele din Chișinău. Cât costă fructele și legumele de sezon

/ Acum 2 zile

Zboruri noi spre trei orașe europene și mai multe curse spre destinații populare, din această toamnă

/ Acum 2 zile

Patru lingouri din aur, depistate de vameși la Aeroportul Chișinău

/ Acum 2 zile

Apărarea cibernetică și combaterea amenințărilor hibride, pe agenda consultărilor moldo-elvețiene de la Berna

/ Acum 2 zile

Cadrele didactice din Găgăuzia își consolidează competențele. 47 de profesori au absolvit un program de perfecționare

/ Acum 2 zile

VIDEO // Un bărbat din Chișinău a fost arestat după ce și-ar fi jefuit sora de bijuterii din aur

/ Acum 2 zile

Escrocheriile telefonice, tot mai sofisticate. Specialiștii recomandă vigilență maximă

/ Acum 2 zile

Promitea permise auto și de port-armă în schimbul banilor. O femeie a fost condamnată pentru trafic de influență

/ Acum 2 zile

Meteorologii au emis Cod galben de pericol de incendii

/ Acum 2 zile

Organizațiile necomerciale pot obține finanțare de până la 750.000 de lei pentru proiecte turistice