În weekend 58 de șoferi au fost prinși băuți la volan
Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Un număr de 58 de conducători auto au fost depistați și înlăturați de la conducerea mijlocului de transport de către inspectorii de patrulare pe parcursul celor două zile de odihnă, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Inspectoratului Național de Securitate Publică, dintre aceștia, 44 se aflau în stare de ebrietate avansată, 6 au refuzat să treacă testarea alcoolscopică, iar 8 s-au ales cu dosare contravenționale.
Alți peste 1200 de conducători auto au încălcat regulile de circulație, printre acestea fiind: depășirea limitei de viteză - 800 de șoferi; nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră - peste 20; încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor - 70; necuplarea centurii de siguranță - 70 de șoferi sancționați.
Conform legislației, conducerea unității de transport în stare de ebrietate se pedepsește cu amendă de până la 25 mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii cu o durată de la 40 la 60 de ore. În plus, șoferii sunt privați de dreptul de a conduce pe un termen de până la un an. Dacă sunt prinși în stare de ebrietate alcoolică avansată la volan, șoferii riscă anularea dreptului de a mai conduce unități de transport.
Foto: INSP
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a primit 14 automobile de serviciu cu sprijinul UE și al Italiei
Peste o sută de tentative de escrocherie au fost dejucate în ultimele 24 de ore
Vreme răcoroasă și ploi izolate în weekend. Temperaturile nu vor depăși 28 de grade
Un instructor auto din Orhei a fost reținut într-un dosar de trafic de influență. Ar fi cerut 1.200 de euro pentru obținerea permiselor de conducere
VIDEO // Murele au apărut în piețele din Chișinău. Cât costă fructele și legumele de sezon
Zboruri noi spre trei orașe europene și mai multe curse spre destinații populare, din această toamnă
Patru lingouri din aur, depistate de vameși la Aeroportul Chișinău
Apărarea cibernetică și combaterea amenințărilor hibride, pe agenda consultărilor moldo-elvețiene de la Berna
Cadrele didactice din Găgăuzia își consolidează competențele. 47 de profesori au absolvit un program de perfecționare
VIDEO // Un bărbat din Chișinău a fost arestat după ce și-ar fi jefuit sora de bijuterii din aur
Escrocheriile telefonice, tot mai sofisticate. Specialiștii recomandă vigilență maximă
Promitea permise auto și de port-armă în schimbul banilor. O femeie a fost condamnată pentru trafic de influență
Meteorologii au emis Cod galben de pericol de incendii
Organizațiile necomerciale pot obține finanțare de până la 750.000 de lei pentru proiecte turistice
VIDEO // Lunca Prutului de la Pererita, Briceni devine un nou pol de atracție pentru turiști
Un nou sistem de irigare de peste 5 milioane de lei va fi construit în raionul Şoldăneşti
LIVE // Noul Mitropolit al Basarabiei, Înaltpreasfințitul Antonie, înscăunat în cadrul unei ceremonii solemne la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din capitală
Canoistul Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de argint la Cupa Mondială de la Montreal
INTERVIU MOLDPRES // Directoarea ANOFM, Raisa Dogaru: „Majorarea bugetului pentru ocuparea forței de muncă este o investiție strategică în capitalul uman. Scopul nostru este angajarea a 25 000 de persoane în acest an”
Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră aplică un set de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală
Creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Accident fatal la Sângerei. Un bărbat a decedat, după ce automobilul său s-a ciocnit cu un camion
USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membră a Asociației Internaționale pentru Educația în Profesiile din domeniul Sănătății
Hram în 19 localități de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Recomandările poliției pentru cetățeni
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Roman Roșca urmează să preia mandatul vacant de deputat, după demisia lui Alexandru Trubca
Reforma APL va continua pe direcția amalgamării voluntare. Precizările făcute de Igor Grosu și Vasile Tofan
Vasile Tofan, despre echipa guvernamentală: „Veți vedea și fețe noi. Urmează discuții cu mai mulți miniștri, iar ulterior vor fi luate deciziile”
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru
Șase răniți la Kiev în urma unui atac cu rachete balistice al Rusiei