Indemnizații mai mari pentru tinerii specialiști din sistemul educațional
Chişinău, 5 mai /MOLDPRES/. Perioada de acordare a indemnizației pentru tinerii specialiști angajați în sistemul educațional va fi extinsă de la trei la cinci ani. Prin extinderea acestei perioade se majorează și suma indemnizațiilor acordate tinerilor specialiști de la 120 de mii de lei la 200 de mii de lei (10 mii de euro) pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior şi de la 96 de mii de lei la 160 de mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic postsecundar. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Educației și Cercetării, care a prezentat principalele modificări propuse la Codul Educației, transmite MOLDPRES.
„Se extinde de la trei la cinci ani și perioada în care tinerii specialiști din instituțiile de învățământ general publice beneficiază de sprijin pentru inserție profesională inclusiv de reducerea a 75% a normei didactice pentru un salariu de funcție, precum și de audiență din partea cadrului didactic mentor”, a afirmat Anatolie Topală.
Ministrul a menționat că modificările mai prevăd ca personalul didactic angajat în instituțiile de învățământ din mediul rural și centrele raionale, inclusiv din unitățile administrativ-teritoriale care fac parte din UTA Găgăuzia, să beneficieze pentru o perioadă de cinci ani de activitate de la debutul în carieră, de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ, consumul de energie termică și electrică, din contul bugetului de stat.
La nivelul învățământului profesional tehnic, modificările vizează transferul funcției de pedagog social în categoria funcțiilor didactice, dar și introducerea funcției de cadru didactic de sprijin.
„Aceste măsuri au scopul de a motiva tinerii pentru o carieră didactică și de a contribui la creșterea calității resurselor umane în educație”, a punctat Anatolie Topală.
Proiectul de modificare a Codului Educației a fost aprobat în această săptămână de Guvern și transmis Parlamentului spre adoptare.Foto: sites.google.com
„Porțile Moldovei” – o carte despre locuri, oameni și povești de acasă
Un bărbat din Chișinău, prejudiciat cu 283 000 de lei în urma unei escrocherii telefonice
IGP a recepționat un nou lot de echipamente din partea Misiunii de Parteneriat a UE
FOTO // Experiența Letoniei în dezvoltarea școlilor de artă, prezentată managerilor din Moldova
Activitatea punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost reluată
Mediatorii din Moldova își vor alege organele de autoadministrare la Adunarea Generală din 13 octombrie
FOTO // Grădinița din Dănceni, modernizată cu sprijinul „Satului European”
Începând cu luna octombrie, facturile la energia electrică vor include date comparative privind consumul
MEC introduce un număr unic pentru comunicarea cu publicul
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Circa 15 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
Reorganizarea APL, susținută de autoritățile locale. Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia: „Este o schimbare profundă și curajoasă pentru Republica Moldova”
Rezerviștii Forțelor Armate participă la exerciții de instruire la Bălți
Republica Moldova trebuie să-și sporească capacitatea antiaeriană în contextul incidentelor cu drone, susține premierul Vasile Tofan
Președinta Maia Sandu a discutat cu conducerea Adunării Parlamentare a NATO despre securitatea Republicii Moldova
CEC a luat act de datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie
Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări
Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo
Autoritățile ruse exclud existența unor cazuri de ciumă în Irkutsk
Oficiali și parlamentari din 22 de țări discută la Chișinău despre securitatea regională
FOTO // Poliția de Frontieră a lansat o campanie pentru promovarea integrității și prevenirea corupției
CSM a desemnat doi candidați pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul
Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare
Cel de-al 109-lea Seminar Rose-Roth al AP NATO a debutat la Chișinău. Reziliența R. Moldova, model pentru partenerii internaționali
FOTO // Calitatea educației și valorile civice, discutate la Forumul pedagogic din Taraclia
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova
Finanțare internațională pentru modernizarea învățământului profesional tehnic și a sectorului agricol
Președintele Parlamentului Igor Grosu, la deschiderea celui de-al 109-lea Seminar Rose-Roth: „Cea mai importantă investiție în securitatea Republicii Moldova este securitatea Ucrainei"
Candidaturile a patru noi ambasadori, avizate de Comisia pentru politică externă