ro

 

Societate
17 August, 2026 / 14:35
/ 16 Decembrie, 2021

Liliana Vițu-Eșanu este noua președintă a Consiliului Audiovizualului

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Consiliul Audiovizualului și-a ales astăzi conducerea, Liliana Vițu-Eșanu a devenit președintă a autorității de reglementare în domeniul audiovizualului iar vicepreședintă a fost desemnată Aneta Gonța, transmite MOLDPRES.

În ședința de astăzi noii membri ai Consiliului Audiovizualului și-au ales conducerea, alegerea a avut loc prin vot secret, ambele candidaturi au fost susținute cu unanimitate de voturi.

Noul președinte al autorității a declarat în ședință că își dorește ca instituția de reglementare să aplice Codul serviciilor media într-o manieră în care instituțiile audiovizualului moldovean să se poată dezvolta. „Aplicarea legislației în domeniul audiovizualului trebuie să contribuie la dezvoltarea presei autohtone, în special, la crearea condițiilor pentru dezvoltarea presei în Republica Moldova. La fel, să protejeze spațiul informațional, să vină cu acțiuni care să elimine pe parcurs distorsiunile, decalajele în problemele care există în ceea ce privește publicitatea, măsurarea audienței, transparența proprietății”, a declarat Liliana Vițu-Eșanu.

Liliana Vițu-Eșanu a fost propusă pentru funcția de membră a Consiliului Audiovizualului de către Guvern. Din anul 2018, ea este coordonatoare pe comunicare și media la Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova. A fost directoarea proiectului „Susținerea radiodifuziunii publice”, în cadrul Internews Kârgâzstan. Din 2013 până în 2015 a fost purtătoare de cuvânt a prim-ministrului de atunci, Iurie Leancă. Anterior, a fost directoare pentru dezvoltare strategică la Centrul pentru Jurnalism Independent, precum și directoarea Departamentului de știri și dezbateri la postul TV Moldova 1.

Este licențiată în Jurnalism și Științe ale Comunicării și deține un master în studii europene moderne la Universitatea Metropolitană din Londra. 

Foto: newsmaker.md


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Încălcarea normelor de etică și integritate în instituțiile de învățământ, în vizorul Consiliului de etică al MEC

/ Acum 2 zile

Produse autohtone, expuse la târguri organizate în weekend în sectoarele capitalei

/ Acum 2 zile

A început sezonul de vânătoare: reguli și restricții stabilite de Ministerul Mediului

/ Acum 2 zile

Atenție, călători! Trafic intens în punctele de trecere a frontierei Sculeni și Leușeni

/ Acum 2 zile

O minoră de șapte ani, implicată într-un accident rutier în Grecia, a fost adusă în Republica Moldova cu o autospecială SMURD

/ Acum 2 zile

Restricții de circulație pe strada Calea Ieșilor din capitală, cu modificări în circulația transportului public

/ Acum 2 zile

Vreme caldă în zilele de odihnă. Temperaturile vor ajunge la +33°C

/ Acum 2 zile

CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă

/ Acum 2 zile

Peste 18 000 de studenți, înmatriculați la universitățile din țară în sesiunea de bază. Cifra denotă o creștere de 16% față de anul trecut

/ Acum 2 zile

Cetățenii reveniți în țară au fost informați despre oportunitățile de angajare și măsurile de sprijin oferite de ANOFM

/ Acum 2 zile

FOTO // Un nou traseu turistic îi invită pe turiști să descopere „Nistrul de Jos”

/ Acum 2 zile

MMSP va consolida acțiunile în domeniul prevenirii și combaterii excluziunii sociale a copiilor vulnerabili

/ Acum 2 zile

FOTO // Investiții de peste 18 milioane de lei pentru proiecte de mediu în nordul țării

/ Acum 2 zile

Doi procurori, audiați de Comisia de evaluare. Rapoartele vor fi emise în 30 de zile