ro
Societate
25 Martie, 2025 / 21:25
/ 07 Iulie, 2023

MAEIE: Rudele bărbatului din Tadjikistan au inițiat procedurile de repatriere a corpului neînsuflețit al acestuia

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 7 iul. /MOLDPRES/. Rudele bărbatului din Tadjikistan, învinuit de dublul omor de la Aeroportul Internațional Chișinău, au inițiat procedurile de repatriere a corpului neînsuflețit al acestuia, transmite MOLDPRES.

Informația a fost oferită pentru agenție de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

„Repatrierea corpurilor neînsuflețite ale cetățenilor străini nu ține de competența MAEIE. De regulă, rudele defunctului apelează la o companie funerară specializată în repatrierea corpurilor persoanelor decedate, care îi ajută să efectueze toate procedurile legale necesare. Din informațiile cunoscute, rudele decedatului deja au inițiat procedurile necesare, cu ajutorul reprezentanților diasporei tadjice la Chișinău”, au precizat reprezentanți ai instituției.

Bărbatul din Tadjikistan, învinuit de dublul omor de la Aeroport, a decedat pe data de 3 iulie la spital. Atacatorul, în vârstă de 43 de ani, a fost rănit în timpul reținerii.

Două persoane - un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară au murit în seara zilei de vineri, 30 iunie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, după ce au fost împușcate de un cetățean străin, căruia nu i-a fost admisă intrarea pe teritoriul țării.