Memorandumul Republicii Moldova cu Programul Alimentar Mondial a fost publicat în Monitorul Oficial
Chişinău, 24 iun. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare și Legea pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul Republicii Moldova și Programul Alimentar Mondial au fost publicate astăzi în Montorul Oficial, comunică MOLDPRES.
Documentul stabilește principalele angajamente ale activității PAM: importul și livrarea de produse alimentare, furnizarea directă de mijloace bănești atât refugiaților din Ucraina, cât și familiilor gazdă din Republica Moldova, coordonarea aspectelor logistice ce țin de depozitarea și transportarea ajutoarelor umanitare spre primării, centre de plasament și adăposturi de urgență. Operațiunile PAM se vor desfășura în premieră în regiunea est-europeană.
Programul Alimentar Mondial reprezintă ramura de asistență alimentară a ONU, fiind cea mai mare organizație umanitară din lume, care are drept obiectiv consolidarea securității alimentare și combaterea foametei. Până în prezent, peste 80 de țări au beneficiat de asistența PAM.
Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Programul Alimentar Mondial privind prezența și activitățile PAM în țara noastră a fost semnat la Chișinău, pe data de 27 aprilie anul curent.
Sursa: monitorul.gov.md
Foto: buiucanidets.md
Schimb de bune practici și modernizare academică la Craiova: USM participă la Reuniunea „Universitaria”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru spălare de bani proveniți din escrocherii. Ce riscă suspecții
Un bărbat a fost scos de sub un mal de pământ care s-a surpat în timpul unor lucrări pentru canalizare
VIDEO // Patru laboratoare de amfetamină lichidate în Republica Moldova și UE. Drogurile erau diluate în vin, iar ulterior extrase în laboratoare
VIDEO // Filieră de trafic de droguri, anihilată la Chișinău. Polițiștii au confiscat droguri de peste 2,5 milioane de lei
Progresele în procesul de integrare europeană, discutate la reuniunea Subcomitetului vamal Republica Moldova - Uniunea Europeană
CEC va tipări circa 39 mii buletine de vot pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie
Cinci localități din R. Moldova devin primele sate inteligente, cu investiții europene de peste 21 milioane de lei
Republica Moldova consolidează dialogul cu UE în domeniile educației, cercetării și inovării. Vizita ministrului Dan Perciun la Bruxelles
FOTO // Soții Sergiu și Veronica Secaș au inițiat o afacere la Slobozia Mare, cu sprijinul UE. Igor Grosu: „Sudul Moldovei se dezvoltă datorită antreprenorilor noștri curajoși”
ANOFM îndeamnă angajatorii să declare locurile de muncă vacante, inclusiv cele pentru persoanele cu dizabilități
VIDEO // Speakerul Igor Grosu a participat la campania națională de împădurire: „Peste ani, să ne bucurăm de o țară mai verde, cu păduri și aer curat”
GALERIE FOTO // Campania națională de împădurire „Toamna 2025” a început oficial la Mihailovca, Cimișlia
VIDEO // Ruta Gastronomică Moldova–România: Drumul care unește două țări prin gust și tradiție
În timpul traversării frontierei de stat, vehiculele trebuie să aibă ambele plăcuțe de înmatriculare corect montate
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie