Ministerul Educației dezminte informația privind demisia cadrelor didactice ca urmare a deciziei CNESP
Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. În perioada 23 august-23 septembrie 2021 nu a fost confirmat nici un caz de demisie a cadrelor didactice ca urmare a deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), transmite MOLDPRES.
Despre aceasta a declarat Ministerul Educației și Cercetării, după ce a verificat datele prezentate de către Federația Sindicală a Educației și Științei într-un comunicat, în care se relatează despre 32 de cazuri de demisie a angajaților din sistemul educațional din patru raioane: Hâncești, Glodeni, Căușeni și Ștefan Vodă.
În urma recepționării de la Federația Sindicală a Educației și Științei a datelor statistice cu privire la demisii, în scopul studierii situației reale, ministerul a solicitat organelor locale de specialitate din domeniul învățământului și instituțiilor de învățământ să prezinte informații privind cazurile în care să fi fost acceptate cereri de demisie sau să fi fost solicitată demisia cadrelor didactice, indiferent de motivul invocat.
„În urma analizei datelor, menționăm că, în perioada 23 august – 23 septembrie 2021, nu a fost confirmat nici un caz de demisie a cadrelor didactice ca urmare a deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Au fost stabilite două cazuri de demisie care se referă la personalul nondidactic, aceste situații urmând să fie analizate suplimentar”, indică instituţia.
Totodată, Ministerul Educației și Cercetării își exprimă regretul pentru informațiile cu caracter de dezinformare care au apărut în spațiul public și mizează în continuare pe un dialog corect, constructiv cu sindicatele, în interesul întregii comunități educaționale.
Decizia CNESP de la finele lunii august prevede că “până la atingerea nivelului recomandat de vaccinare de 95%, personalul didactic, nedidactic și auxiliar nevaccinat va efectua din cont propriu și prezenta, o dată la 14 zile, rezultatul unui test diagnostic la COVID-19 (testul rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 sau testul PCR la COVID-19). Excepție de la această regulă vor face persoanele care prezintă certificatul de vaccinare împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare sau concluzia medicală care confirmă că persoana a suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19. Actul confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19 este valabil pe o perioadă de 90 zile din data efectuării investigației”.
Foto: noi.md
Condiții mai bune pentru pacienți și personal medical în satul Bursuc după renovarea oficiului medical
Drumurile naționale sunt practicabile. Peste 20 de tone de sare tehnică au fost împrăștiate pe parcursul nopții
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii
Trenul de pe ruta Kiev – București înregistrează întârzieri din cauza avarierii rețelelor electrice de pe teritoriul Ucrainei
Vreme fără precipitații și minime de până la -18°C, prognozate de meteorologi pentru zilele de odihnă
Constatări CCSCD: Rețelele de conturi inautentice pe platformele social media, mobilizate după alegeri pentru creșterea tensiunilor sociale
VIDEO // Ministrul Sănătății al României, Alexandru Florin Rogobete, la Chișinău: „Prin colaborare vom putea întări sistemele de sănătate din cele două state. Împreună suntem mai puternici”
Doi cetățeni străini, un curier și un colector de bani, reținuți pentru escrocherie
Trafic intens la postul Costești, pe sensul de ieșire din țară
USMF „Nicolae Testemițanu” se menține pe poziția de lider național în clasamentul MosIUR 2025
Avertizare înainte de Bobotează: Poliția de Frontieră atenționează că scăldatul în râurile Prut și Nistru este interzis
VIDEO // Percheziții la Chișinău într-un dosar de contrabandă cu mașini. Peste 100 de vehicule ridicate
Peste 70 de companii, reunite la Expoziția „Tourism & Travel Expo - 2026”. Participanții pregătesc oferte speciale pentru vizitatori
Un bărbat a fost condamnat la închisoare pe viață după ce a exploatat o familie autoproclamându-se „apostolul Mihail”
VIDEO// Ministerul Educației promovează inovația digitală în școli: 70 de învățători au fost instruiți să folosească roboți educaționali și ochelari VR
Peste 20 de străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova în ultimele 24 de ore
Drumurile naționale sunt practicabile: 59 de tone de sare au fost împrăștiate noaptea trecută
Ce se ascunde sub gheața din Antarctica? O nouă hartă dezvăluie lumea ascunsă a munților și lacurilor de pe continentul înghețat
Credincioșii serbează Ajunul Bobotezei și merg la biserici după Agheasma Mare
Tineri din Moldova și Norvegia au vizitat Parlamentul
Satoshi va reprezenta Republica Moldova la Eurovision
Copila de nouă ani, lovită de o ambulanță la Basarabeasca, a fost adusă în comă la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău
Moldovenii își aleg în această seară reprezentantul la Eurovision 2026
Indonezia: Un avion ATR al Indonesia Air, cu 11 persoane la bord, a dispărut de pe radar
VIDEO// Sensul giratoriu de la Peresecina a fost redeschis după reparații
Relațiile dintre Republica Moldova și Regatul Unit marchează 34 de ani
Ministerul Afacerilor Externe condamnă pătrunderea pe teritoriul Republicii Moldova a unei drone de origine rusă: „Orice dronă rusească pe teritoriul Moldovei reprezintă o amenințare la adresa securității naționale”
Poliția: Drona găsită pe malul unui iaz din Telenești este de tip Gerbera și nu conținea explozibil
O delegație de negociatori ucraineni a sosit în Statele Unite pentru discuții
Apa sfințită va ajunge la enoriași. Peste 80 de tone de apă potabilă vor fi livrate gratuit de Bobotează la bisericile din capitală