Ministrul Afacerilor Interne a prezentat raportul de activitate a instituției
Chişinău, 7 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a prezentat astăzi raportul de activitate a instituției, comunică MOLDPRES.
În cadrul unei conferințe, șeful de la Interne, a menționat că raportul era pregătit pentru a fi prezentat azi dimineață în plenul Legislativului, însă ședința la care trebuia să fie examinată moțiunea asupra activității MAI, nu a avut loc din lipsă de cvorum.
„Noi ne-am pregătit împreună cu secretarii de stat și chiar ne-am dorit să prezentăm din prima sursă rezultatele obținute de toate subdiviziunile instituției”, a spus Voicu.
El a precizat că în ultimul an situația criminogenă s-a îmbunătățit, fiind înregistrate cu 16,8% mai puține infracțiuni decât în 2019. Și rata criminalității s-a diminuat cu 12%.
Șeful de la interne a ținut să precizeze că în ceea ce ține de răpirea cetățenilor moldoveni de către forțele separatiste transnistrene, asemenea cazuri au avut loc și anii trecuți, însă poliția nu poate întreprinde măsuri de investigației pe teritoriul necontrolat de instituțiile statului.
Moțiunea simplă împotriva Ministerului Afacerilor Interne depusă de deputații Platformei DA și PAS a eșuat astăzi din lipsă de cvorum.
Agenda evenimentelor, vineri, 5 decembrie
R. Moldova, solidară cu Marea Britanie: Chișinăul sprijină sancțiunile împotriva Rusiei pentru atacul cu Noviciok din 2018
Înțelegerea de cooperare tehnică dintre R. Moldova și Japonia pentru modernizarea infrastructurii media publice „Teleradio-Moldova”, semnată la MAE
FOTO, VIDEO // O mamă de 48 de ani a adus pe lume cel de-al 14-lea copil la Maternitatea Spitalului „Gheorghe Paladi”
Doi magistrați au picat evaluarea externă. CSM va examina rapoartele Comisiei de Vetting
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii
Antreprenoarele din mediul rural lansează prima platformă a femeilor pentru agricultură rezilientă din Republica Moldova
VIDEO // Dosarul pregătirii dezordinilor în masă. 35 de persoane, instruite anterior în Serbia, cercetate de organele de forță
Limba română, studiată printr-un program special în școlile din Moldova pentru copiii reveniți din diaspora și străini
Ministerul Mediului suspendă temporar licitațiile pentru atribuirea fondurilor cinegetice
GALERIE FOTO // La postul vamal Tudora va funcționa un scaner mobil de ultimă generație
Avere nejustificată de circa 900 000 de lei, depistată la un deputat din Parlament
FOTO // Oraşul Criuleni are un bulevard pietonal modern și parc riveran revitalizat pentru comunitate
FOTO // Postul vamal Tudora, dotat cu un scaner mobil de ultimă generație. Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie: „O investiție directă în securitatea și reziliența frontierelor”
Prioritățile de cooperare, discutate de Prim-ministrul Alexandru Munteanu și echipa Băncii Mondiale
FOTO // Un nou lot de mobilier școlar, oferit de Guvernul României, ajunge în școlile din Bălţi
Fostul președinte al Adunării Populare din UTA Găgăuzia riscă ani grei de pușcărie. Procurorii au solicitat pedeapsa în dosarul de abuz de putere și delapidare
SUA vor ca până în 2027 Europa să preia majoritatea capacităţilor de apărare convenţionale ale NATO
Laboratorul Centrului de Sănătate Telenești a fost renovat cu sprijinul CNAM
R. Moldova, studiu de caz pentru UE în fața războiului hibrid al Kremlinului. Siegfried Mureșan: „Este esențial să învățăm din experiența Moldovei”
Igor Grosu, în vizită de lucru în SUA: „Pledăm pentru integritatea teritorială a Ucrainei și un acord de pace care să facă dreptate poporului ucrainean”
Peste 200 de funcționari locali, instruiți pentru aplicarea procedurilor contravenționale de mediu în 11 raioane
Peste 5 milioane de lei au fost ridicate de CNA în cazul Direcției Locativ-Comunale Chișinău . Șapte persoane, reținute
UE–Moldova: Comitetul parlamentar cere deschiderea negocierilor de aderare pe trei clustere
FOTO // Revitalizare urbană la Ialoveni: Teatrul Verde conectat la centrul orașului printr-o zonă modernă și utilă localnicilor
Noi reguli de la ANSA contra imaginilor înșelătoare: produsele alimentare doar cu arome nu mai pot fi ilustrate cu fructe sau legume
Ministerul Infrastructurii a finalizat pregătirile pentru noul lot de proiecte „Europa este aproape”: 61 de primari au semnat deja contractele de finanțare
Moldova marchează Ziua Mondială a Solului, resursa strategică care modelează viitorul agriculturii, al mediului și al securității climatice
BNS: Forța de muncă la nivel de țară a înregistrat o creștere de 7,6%
Credite avantajoase pentru fermieri: 250 de afaceri agricole au beneficiat de finanțare prin Programul „Facilitatea de Creditare în Agricultură”