ro

 

Societate
18 August, 2026 / 17:43
/ 27 Octombrie, 2021

Numărul medicamentelor oferite gratuit de stat va crește cu 39%, a anunțat MS

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 27 oct. /MOLDPRES/. Numărul medicamentelor oferite gratuit de stat va crește cu 39%, de la 266 poziții până la 406 dintr-un total de 655 denumiri comerciale prezente pe piață. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, care a specificat că începând cu 1 noiembrie va fi utilizată o metodologie nouă de compensare a medicamentelor din fondurile de asigurări medicale, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, tot din 1 noiembrie va fi utilizat și un singur plafon de compensare - suma fixă de compensare în locul a două mai complicate, fapt ce va simplifica inclusiv activitatea farmaciștilor.

“Modificarea sporește accesul populației la medicamentele utilizate în tratamentul mai multor maladii, reducând în medie cu 40% per listă plățile achitate de cetățeni, iar numărul medicamentelor oferite totalmente gratuit crește cu 39%. Creșterea va constitui de la 266 poziții până la 406 dintr-un total de 655 denumiri comerciale prezente pe piață. Totodată multe medicamente au trecut din lista celor compensate prin co-plată în a celor total gratuite”, a spus Nemerenco.

Cele mai mari reduceri de co-plată vor fi la medicamentele utilizate în tratamentul următoarelor maladii: cardiovasculare, depresia, demența, osteoporoza, astm bronșic. În același timp, activitatea farmaciștilor va fi mai eficientă în urma implementării unui mecanism simplificat de calcul al sumelor compensate.

Șeful de la Sănătate a precizat că pentru prima dată în ultimii 10 ani, a fost actualizată și Lista Medicamentelor Esențiale (LME), care se află la bază listei de medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală; listei de medicamente achiziționate în cadrul Programelor Naționale; listei de medicamente achiziționate de către instituțiile medico-sanitare publice și formularului farmacoterapeutic național. Lista actualizată conține 635 Denumiri Comune Internaționale (DCI) de medicamente, din 29 grupe terapeutice. În ea au fost incluse mai multe medicamente biologice, între care analogi de insuline, mai multe molecule inovative, ca de exemplu: hipoglicemiante orale noi, mai multe medicamente pentru astm bronșic și boala pulmonară, tulburări depresive, boli gastrice, cardiovasculare. A fost revăzută schema de tratament la paliație, au fost incluse preparate de ultima generație pentru tratamentul cancerului, terapiile dedicate cancerului și maladiilor autoimune, medicamente antivirale noi, inclusiv HIV, TB. La fel, a fost implementată clasificarea antibioticelor conform clasificării OMS în Acces, Precauție și Rezervă (AWaRe). De asemenea, în premieră, au fost incluse trei poziții de preparate stomatologice.


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 ore

FOTO // Profesori și specialiști în probleme de tineret, implicați în protejarea patrimoniului natural al Nistrului

/ Acum 8 ore

Procurorul anticorupție Victor Cazacu a picat reevaluarea externă

/ Acum 8 ore

VIDEO // O companie de construcții din Chișinău, suspectată de evaziune fiscală de circa trei milioane de lei

/ Acum 8 ore

Ministerul Mediului îndeamnă cetățenii să economisească apa

/ Acum 8 ore

VIDEO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, despre prăbușirea unui aparat de zbor la Talmaza: „Activitățile ostile ale Federației Ruse împotriva Ucrainei pun în pericol și Republica Moldova”

/ Acum 8 ore

Cronica INDEPENDENȚEI // „Ne-am pus în fața tancurilor sovietice” - amintiri despre ziua care a demonstrat curajul unei generații

/ Acum 8 ore

Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța într-o singură săptămână

/ Acum 8 ore

CNAM a primit prima ofertă pentru servicii de fertilizare in vitro în 2026

/ Acum 17 ore

FOTO // Primele constatări ale Poliției: Aparatul prăbușit la Talmaza prezintă caracteristici similare unei drone-rachetă

/ Acum 19 ore

VIDEO // UPDATE: Fragmentele aparatului prăbușit la Talmaza prezintă similitudini cu o dronă-rachetă

/ Acum 20 ore

VIDEO // Circa 500 de primării au adoptat decizii de amalgamare voluntară. Prim-ministrul Vasile Tofan: „Trebuie să avem curajul să luăm decizii cruciale pentru viitorul Republicii Moldova”

/ Acum 1 zi

Iarmaroace școlare, organizate în sectoarele capitalei. Părinții și elevii pot procura rechizite și articole vestimentare

/ Acum 1 zi

IGP avertizează despre o nouă tentativă de fraudă online. Escrocii invocă presupuse încălcări ale regulilor de circulație

/ Acum 1 zi

Pompierii moldoveni au revenit din Grecia după intervenții în zone amenințate de incendii