ro
Societate
15 Noiembrie, 2025 / 17:42
/ 25 Octombrie, 2022

O femeie din Căușeni a ajuns la spital cu diverse traume în urma unui accident rutier

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. O femeie de 34 de ani din Căușeni a ajuns la spital cu diverse traume după ce automobilul pe care îl conducea s-a tamponat cu un tractor, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU, în dimineața curentă salvatorii au intervenit pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui accident rutier, care s-a produs pe traseul R-26 între localitățile Zaim - Sălcuța, raionul Căușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:18.

Conform primelor informații, un automobil de model Skoda, ieșind la o depășire periculoasă s-a tamponat cu un tractor de model MTZ. În urma impactului, conducătorul auto a rămas blocat între fiare. La fața locului a intervenit o echipă de salvatori, care au efectuat lucrări de descarcerare a femeii. Victima în stare inconștientă, cu diverse traumatisme a fost preluată de ambulanță și transportată la spitalul raional.

Cauza și circumstanțele accidentului rutier urmează a fi stabilite.

Statisticile IGSU arată că în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 32 de situații de risc.