ro

 

Societate
21 Iulie, 2026 / 13:35
/ 14 Aprilie, 2022

O femeie din Orhei a fost condamnată la 20 ani închisoare pentru trafic de persoane

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. O femeie din Orhei a fost condamnată la 20 ani închisoare după ce a traficat cinci tinere, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor PCCOCS, aceasta a determinat victimele, prin diverse promisiuni, să-și schimbe declarațiile în favoarea ei, ceea ce însă a fost deconspirat de oamenii legii, prin cumulul de probe din dosar. Femeia are vârsta de 38 de ani, este căsătorită și se află în detenție din 2018, după ce a fost condamnată anterior pentru trafic de copii.

Traficarea celor cinci tinere cu vârste cuprinse între 23 și 28 de ani a avut loc în perioada anilor 2016-2017, iar infracțiunea a fost deconspirată după ce una din acestea a depus plângere la Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane. Femeia a comis infracțiunea de comun cu soțul acesteia (condamnat într-un dosar separat, la 21 ani închisoare, în mai 2018), prin faptul că au profitat de situația financiară precară a victimelor, inclusiv lipsa locului de trai.

Astfel, cuplul le-a cazat pe tinere într-un apartament închiriat, iar clienților care se prezentau în baza anunțurilor publicate pe internet le propuneau să aleagă care din tinere le va presta serviciul sexual, la hotel sau la domiciliul solicitanților. Ulterior, jumătate din banii primiți de la clienți rămâneau la cei doi (700 lei pe oră sau 150 euro pe noapte), pe care aceștia îi pretindeau pentru cazarea și alimentația victimelor.

Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani și poate fi atacată conform legii.


 
Ultimele Știri
/ Acum 22 ore

Doi tineri au fost condamnați după ce au furat 18 300 de euro, 1 300 de dolari și bijuterii dintr-o locuință

/ Acum 22 ore

Peste 70 de pacienți au beneficiat în iunie de intervenții complexe cu consumabile finanțate de CNAM

/ Acum 22 ore

FOTO // Trei localități din raionul Ialoveni vor beneficia de un sistem modern de alimentare cu apă

/ Acum 1 zi

Escrocheriile telefonice fac noi victime. Prejudiciul depășește două milioane de lei

/ Acum 1 zi

Start admitere în învățământul profesional tehnic: peste 12 mii de locuri bugetare oferite în 79 de instituții

/ Acum 1 zi

CNAM avertizează despre o nouă tentativă de fraudă online. Escrocii promit rambursări și solicită date personale

/ Acum 1 zi

Cod galben de instabilitate atmosferică, emis de meteorologi: ploi însoțite de descărcări electrice, grindină și vijelii

/ Acum 1 zi

Promo-LEX: Copiii din regiunea transnistreană, tot mai expuși militarizării și propagandei ruse

/ Acum 1 zi

VIDEO // Captură de cinci tone de alcool etilic la Căușeni. Cinci bărbați au fost reținuți

/ Acum 1 zi

Absolvenții de gimnaziu care au susținut examenele în sesiunea suplimentară și-au aflat notele obținute

/ Acum 1 zi

Peste 500 de tineri absolvenți de la pedagogie au depus dosarele pentru a activa în instituțiile de învățământ din țară

/ Acum 1 zi

Peste 4 000 de șoferi au comis încălcări în traficul rutier în zilele de odihnă

/ Acum 1 zi

Ploile și vântul puternic au făcut ravagii în mai multe raioane. IGSU a efectuat în ultimele ore 20 de intervenții

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, luni, 20 iulie