ro
Societate
10 Noiembrie, 2025 / 15:22
/ 31 Martie, 2022

O misiune EUROPOL și-a început activitatea în Republica Moldova

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 31 mar. /MOLDPRES/. Începând cu 30 martie, o echipă a EUROPOL a dat startul unei noi misiuni în Republica Moldova, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, grupul de experți în gestionarea crizei generate de războiul din Ucraina a început deja să acorde asistență în consolidarea capacităților de analiză a riscurilor, analiză strategică și cyber pentru toate structurile din cadrul sistemului afacerilor interne.

Echipa EUROPOL va acorda suport și în efectuarea de analize OSINT pentru a spori acțiunile de contracarare a activităților din mediu online care instigă la ură, fac apologia războiului sau transmit elemente negative ce țin de războiul din Ucraina.

Până în prezent, Europol a detașat misiuni similare în Polonia, România, Slovacia și Lituania.

Foto: MAI