ro

 

Societate
05 Octombrie, 2026 / 20:31
/ 22 Iulie, 2024

Operațiunea „Girofar”: Șoferii, care nu vor acorda prioritate vehiculelor speciale, riscă sancțiuni

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 iul. /MOLDPRES/. În perioada 23 - 26 iulie curent, polițiștii vor desfășura pe teritoriul țării operațiunea „Girofar”. Acțiunea are drept scop disciplinarea și responsabilizarea conducătorilor auto, dar și prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea autovehiculelor cu regim prioritar de circulație, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), timp de trei zile, agenții de circulație vor monitoriza deplasarea auto-specialelor, iar șoferii care nu vor da dovadă de vigilență la volan și nu vor acorda prioritate vehiculelor speciale urmează a fi sancționați.

„Conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere vehiculului cu regim prioritar de circulaţie riscă sancțiune sub formă de amendă începând de la 750 de lei până la 900 de lei, cu aplicarea a patru puncte de penalizare”, a precizat IGP.

De asemenea, rolul Inspectoratului Național de Securitate Publică în această operațiune este de a micșora timpul de reacție al unităților de transport aflat în regim prioritar de circulație pentru a ajunge la destinație fără impedimente.

În acest context, oamenii legii solicită tuturor participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație și nemijlocit să acorde prioritate mașinilor cu regim prioritar de circulație.


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

Înregistrarea la domiciliu sau reședința temporară poate fi făcută online, fără deplasarea la ghișeu

/ Acum 9 ore

Un bărbat din Cimișlia a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână

/ Acum 9 ore

Locuitorii municipiului Bălți vor beneficia de consultații medicale gratuite

/ Acum 9 ore

Un proiectil a căzut în zona punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe. Un polițist de frontieră a fost rănit

/ Acum 10 ore

O femeie de 81 de ani din Fălești a rămas fără peste 100 000 de lei fiind înșelată prin schema „ruda implicată în accident”

/ Acum 10 ore

Ziua Națională a Vinului, ediția a 25-a, a reunit circa 100 de mii de oameni și peste 110 producători în PMAN

/ Acum 11 ore

Pedagogii sărbătoresc pe 5 octombrie Ziua profesională

/ Acum 11 ore

ANSP anunță noi cazuri de toxiinfecție alimentară la Florești. Numărul persoanelor afectate a ajuns la 63

/ Acum 11 ore

VIDEO // Maia Sandu, de Ziua Profesorului: „Vă mulțumim pentru munca pe care o faceți zi de zi pentru fiecare copil”

/ Acum 12 ore

Un șofer de 64 de ani a murit la Glodeni după ce a derapat cu mașina și s-a izbit de un copac

/ Acum 1 zi

FOTO // Preşedinta Maia Sandu, la Ziua Naţională a Vinului: „Vinul Moldovei devine mai bun și ajunge tot mai departe în lume”

/ Acum 1 zi

FOTO // Autoritățile intervin pentru a proteja alimentarea cu apă a 11 localități din raionul Leova

/ Acum 1 zi

FOTO // 56 de gunoiști stihinice, depistate de inspectorii de mediu în localitățile din țară

/ Acum 1 zi

FOTO // Un vânător din Cantemir a fost sancționat pentru deținerea muniției interzise la vânătoarea de fazan