
Pacienții cu maladii oncologice vor avea acces facilitat la medicamente compensate
Chişinău, 3 aug. /MOLDPRES/. Accesul pacienților cu maladii oncologice la tratamentele pe care le urmează la domiciliu sau în instituțiile din raion va fi facilitat. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, după ședința Consiliului pentru medicamente compensate, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, pentru prima dată în istoria sistemului național de asigurări medicale a fost stabilită drept prioritate strategică pentru următoarea perioadă maladiile oncologice, pentru tratamentul cărora vor fi accesibile medicamente compensate.
Astfel, accesul pacienților la tratamentele pe care le urmează la domiciliu sau în instituțiile din raion se va realiza prin altă modalitate decât acum.
“Pacienții nu se vor mai deplasa pentru a ridica aceste medicamente la Chișinău, ci le vor putea primi în orice farmacie din țară, iar aceste medicamente nu vor mai fi procurate prin achiziții publice, ci vor fi disponibile în farmacii cu mai multe denumiri comerciale internaționale. Astfel, vom elimina drumurile inutile ale pacienților spre Chișinău, vom aduce medicamentele mai aproape de ei și în același timp vom oferi acces la un număr mai mare de preparate moderne”, a spus ministrul.
Conform datelor statistice, maladiile oncologice constituie cea de-a doua cauză principală a mortalității din țara noastră, iar în perioada anilor 2012 – 2019 s-a atestat o creștere a nivelului de mortalitate prin cancer.
Foto simbol
Mai multe locuințe sociale vor fi modernizate printr-un proiect de 20 milioane de euro
Forumul ONG-urilor de Mediu 2025: Parteneriate pentru un viitor sustenabil și politici eficiente de protecție a mediului
De luni, în municipiul Chișinău se încheie sezonul de încălzire
Peste 6800 de operații cardiovasculare au fost finanțate de stat anul trecut
Școlile din Republica Moldova pot fi susținute prin donații transparente folosind MPay
GALERIE FOTO // Semnarea acordului dintre Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Ministerul Muncii și Protecției Sociale în cadrul proiectului „Locuințe publice III”
Militari moldoveni au fost decorați pentru contribuția lor în misiunea EUFOR ALTHEA
Încă un deputat în vizorul Procuraturii Anticorupție. Irina Lozovan are interdicția de a părăsi țara
Trei angajați ai unui centru pentru persoane cu dizabilități au fost arestați pentru trafic de ființe umane
Ambalajele de unică folosință și cele reutilizabile vor putea fi returnate contra plată
Atac cu drone asupra Kievului: Cel puţin şapte persoane au fost rănite
GALERIE FOTO // Moldova-Norvegia în debutul preliminăriilor CM 2026
UPDATE // Trafic intens de călători la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe sensul de intrare în Republica Moldova
Norvegia învinge Moldova cu 5-0 în debutul preliminariilor CM 2026
România // Biroul Electoral Central a stabilit ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale
Zece mii de plopi au fost plantați în cadrul campaniei „Donează pentru un viitor la verde”
Ucraina // Toți membrii unei familii, uciși într-un atac rusesc
Naționala Moldovei debutează în preliminariile Campionatului Mondial 2026. Președinta Maia Sandu: „Fotbalul are puterea de a ne uni și de a ne face mândri de țara noastră”
Republica Moldova se aliniază inițiativei globale „Ora Pământului”
Incendiu la Botanica. Flăcările au cuprins un lan de vegetație
Delegația UE: Republica Moldova avansează în procesul de aderare
Ziua Mondială a Apei // Ministerul Mediului îndeamnă cetățenii să folosească rațional resursele de apă
Ucraina // Zelenski, în vizită la trupele care apără orașul strategic Pokrovsk
Zilele Reginei Maria la Chișinău // Iuliana Gorea Costin: „Simbolizează dreptul nostru la identitate”
UPDATE // Traficul transfrontalier, fluidizat la PTF Sculeni