ro
Societate
06 Decembrie, 2025 / 17:09
/ 25 Ianuarie, 2021

Pe parcursul anului trecut în R. Moldova s-au produs 1758 de incendii

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 25 ian. /MOLDPRES/. În anul 2020, în Republica Moldova s-au produs 1758 de incendii, soldate cu decesul a 115 persoane, inclusiv patru copii, iar 33 de persoane au fost traumatizate, comunică MOLDPRES. 

Datele au fost făcute publice în cadrul unei ședințe de evaluare a activității IGSU. În cadrul acesteia au fost puse în discuție realizările instituției, obiectivele de viitor, dar și proiectele care urmează a fi implementate. Fiind analizate situațiile excepționale care s-au produs pe teritoriul Republicii Moldova în anul 2020, s-a constatat că numărul acestora s-a majorat cu 14% în comparație cu anul 2019.

Potrivit IGSU, datorită intervenției prompte a efectivului, de la incendii au fost salvate 302 persoane. În vederea reacționării operative la situații de urgență, pe parcursul anului 2020 au fost efectuate 20422 de misiuni. Tot în această perioadă, angajații SMURD au realizat 79 de intervenții, iar salvatorii au avut 61 de misiuni de descarcerare în urma accidentelor de circulație.

Pe parcursul anului 2020, posturile teritoriale de salvatori și pompieri au efectuat 1309 intervenții, comparativ cu 782 realizate în anul 2019. Tot în anul trecut, IGSU a realizat mai multe campanii de informare a societății privind reducerea riscurilor, iar la Școala Securității din cadrul instituției au fost pregătiți în domeniul bazelor securității vieții 794 de elevi din instituțiile de învățământ din țară.

Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Procurorul Ion Covalciuc s-a retras din concursul pentru funcția de judecător la CSJ

/ Acum 1 zi

CNAM a transferat în avans peste 962 de milioane de lei pentru serviciile medicale ce vor fi oferite populației în decembrie

/ Acum 1 zi

Alertă de călătorie în Republica Elenă: posibile perturbări ale circulației rutiere urmare a protestelor fermierilor

/ Acum 1 zi

METEO // Vreme stabilă și fără precipitații esențiale în următoarele 24 de ore

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 5 decembrie

/ Acum 1 zi

R. Moldova, solidară cu Marea Britanie: Chișinăul sprijină sancțiunile împotriva Rusiei pentru atacul cu Noviciok din 2018

/ Acum 1 zi

Înțelegerea de cooperare tehnică dintre R. Moldova și Japonia pentru modernizarea infrastructurii media publice „Teleradio-Moldova”, semnată la MAE

/ Acum 1 zi

FOTO, VIDEO // O mamă de 48 de ani a adus pe lume cel de-al 14-lea copil la Maternitatea Spitalului „Gheorghe Paladi”

/ Acum 1 zi

Doi magistrați au picat evaluarea externă. CSM va examina rapoartele Comisiei de Vetting

/ Acum 2 zile

CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii

/ Acum 2 zile

Antreprenoarele din mediul rural lansează prima platformă a femeilor pentru agricultură rezilientă din Republica Moldova

/ Acum 2 zile

VIDEO // Dosarul pregătirii dezordinilor în masă. 35 de persoane, instruite anterior în Serbia, cercetate de organele de forță

/ Acum 2 zile

Limba română, studiată printr-un program special în școlile din Moldova pentru copiii reveniți din diaspora și străini

/ Acum 2 zile

Ministerul Mediului suspendă temporar licitațiile pentru atribuirea fondurilor cinegetice