ro

 

Societate
16 Octombrie, 2026 / 06:05
/ 07 Iunie, 2023

Peste 120 de operații de transplant au fost finanțate anul trecut din fondurile AOAM

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 7 iun. /MOLDPRES/. Instituţiile medico-sanitare contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) au realizat anul trecut 124 de operaţii în cadrul programului de transplant, cu 16 mai multe faţă de anul precedent, transmite MOLDPRES.

Din numărul total de operații realizate, șapte au fost transplanturi de ficat, una – transplant de rinichi, 19 – de cornee și 93 – transplanturi de membrană amniotică pe suprafața oculară. Totodată, au fost efectuate patru prelevări de ficat de la donator viu.

Pentru aceste intervenţii, din fondurile de Asigurare Obligatorie de Asistenţă Medicală (AOAM) au fost alocate peste 8,3 milioane de lei (aproximativ 415 mii de euro).

Operațiile de transplant sunt efectuate în două instituţii medico-sanitare publice contractate de CNAM – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” şi Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

Costul unei operaţii de transplant de ficat constituie 789 605 lei, transplant de rinichi – 180 360 de lei, al celui de cornee (fără costul corneei) – 21 889 de lei, iar al transplantului de membrană amniotică pe suprafața oculară – 17 630 de lei.

În anul curent, pentru efectuarea operațiilor de transplant a fost prevăzută suma de 14,4 milioane de lei.

Foto: CNAM


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

USMF „Nicolae Testemițanu” se află printre cele 25 de branduri premiate în cadrul programului național „Top Exporters from Moldova”

/ Acum 20 ore

Peste 24 de percheziții la sediul ANSA Giurgiulești. Sunt vizați șeful postului și cinci inspectori

/ Acum 20 ore

Întreprinderea „Termoelectrica” începe conectarea consumatorilor din Chișinău la agentul termic

/ Acum 20 ore

Lingouri de aur și argint, depistate de vameși la Aeroportul Chișinău

/ Acum 20 ore

Ofițerii CNA au descins la punctul ANSA de la Giurgiulești

/ Acum 22 ore

O nouă dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor joi, 15 octombrie

/ Acum 1 zi

GALERIE FOTO // Hramul Chișinăului: capitala în sărbătoare, surprinsă prin obiectivul MOLDPRES

/ Acum 1 zi

Un obuz din timpul războiului, depistat pe segmentul feroviar Căușeni–Bender

/ Acum 1 zi

VIDEO // Școli, spitale și drumuri din Chișinău, modernizate cu sprijinul Guvernului. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Pentru sute de mii de moldoveni orașul Chișinău a ajuns să fie casă”

/ Acum 1 zi

FOTO // Chișinăul de odinioară: povești și tradiții mai puțin cunoscute ale capitalei

/ Acum 1 zi

Preşedintele Parlamentului îndeamnă la consolidarea administrațiilor locale: „Vom transforma satele și orașele noastre în locuri în care oamenii își doresc să rămână”

/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan, de Hramul capitalei: „Aproape cinci miliarde de lei sunt alocate pentru Chișinău în 2026”

/ Acum 1 zi

Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”