Podul din str. Mihai Viteazul din Chișinău va fi reparat capital
Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Podul din str. Mihai Viteazul din Chișinău va fi reparat capital, după ce au fost stabiliți câștigătorii licitației care vor efectua lucrările de renovare. Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul Ion Ceban, în ședința operativă a serviciilor municipale, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, după organizarea a patru licitaţii privind reparația capitală a podului din str. M. Viteazul, unde nu a participat niciun agent economic, în urma celei de-a cincea licitaţii, câştigătorii sunt un consorțiu format din: compania Granbutservice Ukraina, sucursala Vulcăneşti, Genesis şi Compania Electrica.
„Contractul semnat valorează 108 mln de lei (5,4 mln euro). Lucrările vor demara în 25 de zile, perioada în care agentul economic urmează să facă toate pregătirile pe şantier. Se planifică strămutarea rețelelor inginereşti şi de tracţiune, apoi vor demara lucrările la elementele de suprastructură”, a spus Ceban.
Totodată, edilul a anunțat că în atenţia municipalităţii este şi podul din str. Ismail, care la fel necesită a fi reparat. „În prezent, Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie are semnat un contract de expertiză şi proiectare a podului cu compania Intexnauca. Costul acestor lucrări se evaluează la 2,9 mln lei. Podul din str. Ismail este unul din cele mai solicitate construcţii inginereşti din municipiu, construit în anul 1968 şi care nu a fost niciodată supus lucrărilor de reparaţie. Lucrările de expertiză şi proiectare vor demara în această săptămână”, a specificat aceeași sursă.
Conform municipalității, podul din str. Mihai Viteazul și cel din str. Ismail sunt exploatate de circa 50 de ani.
Foto: MOLDPRES
Traficul rutier va fi sistat sâmbătă pe bulevardul Ștefan cel Mare din capitală
Fiscul atenționează: 30 decembrie 2025 este ultima zi operațională pentru încasări și plăți bugetare
Ceață densă în nordul țării. Șoferii sunt îndemnați să circule cu maximă prudență
Agenda evenimentelor, joi, 11 decembrie
Sprijin pentru elevii relocați în școli mai mari: Ministerul Educației anunță măsuri pentru facilitarea tranziției
Comisia de evaluare a procurorilor l-a audiat pe Procurorul General interimar
Ex-liderul democrat Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov ar putea depune mărturie în dosarul „kuliok”
SUA sprijină Moldova în lupta cu rezistența antimicrobiană prin proiectul EpiC
VIDEO // Condiții mai bune de studii pentru elevii din Cojorva: DRRM a donat mobilier școlar modern în regiunea transnistreană
Încă un magistrat a picat evaluarea externă
Moaștele Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, vor fi aduse pentru prima dată în Republica Moldova
VIDEO // Un nou centru de inovații verzi va fi creat la Universitatea Tehnică a Moldovei
Moldovenii care muncesc în Irlanda ar putea beneficia de pensii și indemnizații
Moldova va adopta noi măsuri pentru protecția bunurilor culturale
Selecția Națională Eurovision 2026: 34 de piese au trecut în etapa audițiilor live
Armata Națională și-a prezentat prioritățile strategice la reuniunea anuală a corpului diplomatic și militar acreditat în R. Moldova
Consiliul Superior al Procurorilor va avea un nou regulament de activitate
VIDEO // „Prețul Zâmbetului”, noul volum al Ionelei Hadârcă, lansat la Cărturești
FOTO // Tinerii militari în termen au depus jurământul de credință față de Patrie
Secțiile de terapie intensivă din SCR „Timofei Moșneaga” devin punct pilot pentru prevenirea infecțiilor asociate ventilației
FOTO // Proiectul „Clubul de Mediere prin Cultură”, lansat pentru promovarea coeziunii sociale în Chișinău și Soroca
BNM a redus rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară
VIDEO // Peste 500 de declarații de tranzit comun, înregistrate în NCTS: proceduri simplificate și economisire de timp și resurse
VIDEO // Drepturile omului în regiunea transnistreană, între provocări, răspunsuri și perspective europene. Valeriu Chiveri: „Vom promova o abordare proactivă în acest sens”
Candidat retras în etapa audierilor. Judecătorul Roman Pascari renunță la cursa pentru Curtea de Apel
Prețuri mai mici și servicii mai calitative: Constantin Borosan explică beneficiile lansării bursei de energie electrică
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: R. Moldova se aliniază măsurilor restrictive impuse de Marea Britanie infrastructurii ruse de criminalitate cibernetică
Drumarii anunţă progrese importante în modernizarea infrastructurii rutiere în 2025
VIDEO// Escrocherii pe rețele sociale coordonate din penitenciar. Nouă deținuți, cercetați penal
Se caută doi membri ai societății civile pentru Colegiul disciplinar al judecătorilor. CSM anunță extinderea concursului