Președintele Consiliului European, Charles Michel, a vizitat Centrul pentru refugiați de la Moldexpo
Chişinău, 4 mai. /MOLDPRES/. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a efectuat astăzi o vizită la Centrul de plasament temporar pentru refugiați din cadrul Centrului expozițional Moldexpo, în contextul aflării sale în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Secretarul general al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Tudor Mancaș, a prezentat oficialului european măsurile întreprinse de instituție în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina.
„S-a discutat despre crearea condițiilor adecvate de găzduire a persoanelor refugiate pe teritoriul țării noastre, asigurarea cu hrană și produse de primă necesitate, gestionarea asistenței umanitare, precum și oferirea altor servicii importante, cum ar fi măsurile de încadrare în câmpul muncii și incluziune socială”, indică Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
După vizitarea celor două pavilioane care adăpostesc refugiați, oficialii au mers și la punctul de înregistrare a refugiaților în cadrul programului de suport financiar susținut de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, situat pe teritoriul Moldexpo.
Charles Michel a remarcat ospitalitatea și solidaritatea manifestată față de refugiații din Ucraina și a reiterat suportul Uniunii Europene pentru țara noastră.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a efectuat astăzi o vizită în țara noastră. Oficialul european a avut la Chişinău întrevederi cu președintele țării, Maia Sandu, şi prim-ministrul Natalia Gavriliţa.
Foto: Ministerul Muncii și Protecției Sociale
VIDEO // Filieră de trafic de droguri, anihilată la Chișinău. Polițiștii au confiscat droguri de peste 2,5 milioane de lei
Progresele în procesul de integrare europeană, discutate la reuniunea Subcomitetului vamal Republica Moldova - Uniunea Europeană
CEC va tipări circa 39 mii buletine de vot pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie
Cinci localități din R. Moldova devin primele sate inteligente, cu investiții europene de peste 21 milioane de lei
Republica Moldova consolidează dialogul cu UE în domeniile educației, cercetării și inovării. Vizita ministrului Dan Perciun la Bruxelles
Ziua Mondială a Diabetului: Peste 140 de mii de moldoveni suferă de diabet. Apelul Ministerului Sănătății
Agenda evenimentelor, vineri, 14 noiembrie
Specialiștii din domeniul apelor, instruiți în utilizarea metodelor moderne de monitorizare a calității resurselor acvatice
Studiu național privind obezitatea infantilă: unul din cinci copii de 7 ani din Republica Moldova are exces ponderal
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026
Aeroportul Internațional Chișinău a obținut autorizarea de a furniza servicii de alimentare cu combustibil
Ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță a discutat despre reformele în domeniile vamale și fiscale cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu
Alegeri locale noi din 16 noiembrie: câți candidați au fost înregistrați de CEC
Continuarea proiectelor comune de cooperare și asistența oferită autorității fiscale naționale de către partenerii americani, discutate la Ministerul Finanțelor
Sancțiuni din partea CEC: Partidul pentru Viitorul Moldovei nu va primi alocații din bugetul de stat din cauza unei donații efectuată ilegal
Încă un procuror propus pentru promovarea evaluării externe a integrității
Moldova, în creștere pe toate segmentele turistice: 480,7 mii de vizitatori în primele nouă luni ale anului 2025
Premierul Alexandru Munteanu, precizări despre compania Venbest, la care e actionar: „Sunt onorat că această companie a contribuit la apărarea poporului ucrainean de la începutul invaziei Rusiei”