ro
Societate
19 Iunie, 2025 / 22:42
/ 08 Februarie, 2021

Primăria Chișinău va organiza o nouă licitație pentru achiziționarea de autobuze

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. Primăria Chişinău va organiza o nouă licitație pentru a cumpăra cele o sută de autobuze promise în anul 2020, transmite MOLDPRES.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a solicitat astăzi în cadrul ședinței on-line a serviciilor municipiului Chișinău, să fie făcute formalitățile necesare pentru relansarea licitației cu privire la achiziționarea de autobuze.

"Solicit ca în această săptămână să fie făcute toate formalitățile, pentru a fi relansată licitația cu privire la autobuze şi de asemenea să fie analizate și alte opțiuni alternative pentru procurarea, asamblarea unităților de transport atât pentru suburbii, cât şi pentru oraș", a declarat Ceban.

La sfârșitul lunii noiembrie 2020, Autoritatea Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a anulat rezultatul licitației de achiziționare a o sută de autobuze, în urma contestării acestuia de către toți participanții.

În prezent, Parcul Urban de Autobuze al Capitalei are 143 de mijloace de transport, dintre care o sută au termenul de exploatare depășit.

foto: mold-street.com