Procuratura a propus noi modalități de a recupera banii furați din sistemul bancar
Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Banii sustrași din sistemul bancar pot fi recuperați pe două căi: penală și civilă. Procuratura Generală a anunțat astăzi abordări strategice noi, transmite MOLDPRES.
Potrivit unui comunicat emis de instituție, Strategia de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar, de fapt, a fost elaborată în perioada “statului capturat”, în circumstanțe și de către persoane necunoscute.
"Deși se pretinde că acest document strategic a fost elaborat în iunie 2018 de către Procuratura Anticorupție, CNA și ARBI, și prezentată ulterior public de către ex-Procurorul General Eduard Harunjen și ex-adjunctul Procurorului Anticorupție Adriana Bețișor, el niciodată nu a fost înregistrat în Procuratura Anticorupție sau Procuratura Generală, CNA sau ARBI, nu a fost aprobat prin vreun ordin comun și nici nu au fost identificate urme de lucru cu acest document, informațiile operative gestionate pe caz indicând că ar fi fost elaborat în afara Procuraturii și celorlalte două instituții nominalizate, precum și nu de către cei ce au subscris și și-au asumat lucrarea. Nefiind semnat de către vreun subiect, acest document strategic nu a căpătat statut de document oficial și prin urmare, nu este clar cum ulterior s-a regăsit în anumite lucrări asumate de Parlament și Guvern, inclusiv în Memorandumul RM – UE”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, circumstanțele emiterii acestui document continuă a fi investigate și clarificate în cadrul unei urmăriri penale.
Concomitent, Procuratura "consideră că pentru eficacitatea procesului de recuperare a banilor fraudați, statul are nevoie de o viziune și un document strategic complex, însă elaborarea și realizarea unei astfel de Strategii depășește competențele Procuraturii, impunându-se intervenția Guvernului și a Parlamentului în acest sens".
În această ordine de idei, în vederea eficientizării procesului de recuperare a mijloacelor financiare fraudate, pe 18 mai 2021, Procuratura a elaborat și, în comun cu Centru Național Anticorupție, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor au semnat Ordinul cu privire la aprobarea Mecanismului de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar, act normativ în care au fost stabilite concret acțiunile și subacțiunile necesare a fi întreprinse de către aceste instituții, executorii, termenele și indicatorii de progres.
“Subliniem că aceste activități acoperă doar dimensiunea penală a subiectului, pe când segmentul civil al problemei este omis, abordarea limitând vizorul și capacitățile statului de a-și recupera activele fraudate. Considerăm iminentă necesitatea elaborării la nivel de Guvern sau Parlament a unui document juridic strategic care să reglementeze un spectru complex de activități care ar rezulta în utilizarea instrumentarului și posibilităților ce ni le oferă legislația de procedură penală și civilă, cu identificarea și stabilirea instituțiilor competente ce urmează a fi implicate, indicatorilor de progres, termenelor de prezentare a informațiilor și responsabilului de ținere a bazei de date la subiect, analiză, generalizare și comunicare a rezultatelor - Parlamentului, Președinției, societății și, după caz, unor entități internaționale”, se mai spune în comunicat.
Meteorologii anunță Cod Galben de scădere a temperaturii
FOTO // Carabinierii au asigurat căile de acces spre Institutul de Neurologie și Neurochirurgie. Vicedirectorul Octavian Misic: „Aducem mulțumiri pentru ajutorul acordat”
VIDEO // Peste 400 de angajați ai MAI, Ministerului Apărării și AND, implicați în curățarea accesului către instituțiile sociale
VIDEO // Activitatea Aeroportului Chișinău se desfășoară în condiții optime
VIDEO // Muncitorii desfășoară acțiuni de curățire și combatere a lunecușului pe sectoare de drum din Bălți, Briceni, Anenii Noi și Cahul
FOTO // Structurile statului continuă acțiunile de combatere a lunecușului. Premierul Alexandru Munteanu: „Siguranța cetățenilor rămâne prioritatea noastră”
IGP: Drona depistată în raionul Drochia este de model Gerbera și nu deține încărcătură explozivă
FOTO // Militarii Armatei Naționale și angajații subdiviziunilor MAI, mobilizați în Chișinău, Bălți, Comrat și Cahul pentru a asigura accesul cetățenilor către obiectivele sociale
FOTO // Intervenții IGSU în mai multe localități ale țării. Salvatorii au deblocat mijloace de transport și ambulanțe derapate de pe traseu
Peste 3 000 de consumatori au rămas fără energie electrică din cauza condițiilor meteo nefavorabile
Circulația pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă. Autoritățile anunță reluarea deplasării transportului de mare tonaj
Militarii Armatei Naționale vor interveni în Chișinău și Bălți pentru a asigura accesul cetățenilor către obiectivele critice. Premierul Alexandru Munteanu: „Acționăm cu toată seriozitatea pe care o impune această situație”
MAI: Drumurile naționale rămân practicabile, însă pe anumite sectoare se atestă un grad sporit de risc
Mai mulți consumatori au rămas fără energie electrică din cauza condițiilor meteo. Echipele specializate intervin pentru a remedia problemele
VIDEO // Pe traseele naționale se circulă în condiții de iarnă. Muncitorii intervin pentru a preveni formarea poleiului
Noi măsuri privind regimul armelor. Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Permisele vor fi reînnoite o dată la trei ani, iar deținătorii trebuie să participe la un curs de instruire”
FOTO // Mai mulți medici rezidenți de la USMF „Nicolae Testemițanu” au participat la un curs privind formarea competențelor în terapie intensivă
Consiliul pentru Pace, condus de SUA, va organiza prima reuniune a liderilor pe 19 februarie
Elevii din Chișinău revin la școală cu prezență fizică
Șomerii pot beneficia de subvenții pentru inițierea unei afaceri. Directoarea ANOFM, Raisa Dogaru: „Ajutorul acoperă 80% din cheltuieli”
FOTO // Secția geriatrie a Spitalului raional Edineț, modernizată cu sprijinul CNAM
Circa 4 400 de tătici, beneficiari ai indemnizațiilor paternale în anul 2025. Petru Socolan: „Concediul paternal oferă oportunitatea de a fi alături de soție și copil într-o perioadă importantă pentru familie”
FOTO // Ambulanțe și vehicule, deblocate de salvatori în centrul și sudul țării
FOTO // Toate traseele naționale sunt practicabile. Drumarii rămân mobilizați în teren
Toţi consumatorii, care au rămas fără energie electrică în urma chiciurei, au fost reconectaţi la reţea
Peste 2 100 de consumatori, deconectați de la energia electrică din cauza condițiilor meteorologice
FOTO // Un post voluntar de salvatori și pompieri a fost inaugurat în localitatea Cârnățenii Noi din raionul Căușeni
VIDEO // Pe traseele din țară se circulă în condiții de iarnă. Drumarii continuă lucrările de combatere a lunecușului
Rusia a lansat un atac masiv asupra sistemului energetic al Ucrainei
Asociațiile din sectorul vitivinicol condamnă declarațiile deputatului Sergiu Stefanco: „Informații false care denigrează munca celor implicați în producerea vinurilor”