ro

 

Societate
14 Decembrie, 2025 / 00:41
/ 30 Septembrie, 2020

Procuratura Generală solicită accelerarea examinării dosarelor privind ”furtul miliardului”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, solicită instituirea completelor de judecători, specializați în examinarea dosarelor vizând ”furtul miliardului”, comunică MOLDPRES.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale anunță că Stoianoglo a sesizat deja Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, care urmează să examineze subiectul și să adopte o decizie în acest sens.

Potrivit Procurorului General, implementarea acestui proiect este dictat de necesitatea accelerării procedurii de examinare judecătorească a acestor categorii de dosare care trenează pe rolul instanțelor de mai bine de 5 ani. „S-a întârziat nepermis de mult în aflarea adevărului și trebuie să intervenim ca lucrurile să se miște, iar cei vinovați sa-și primească pedepsele ”, a spus Stoianoglo.

Conform sursei citate, acest dosar complex este de o rezonanță social sporită, cu impact major asupra bugetului țării și în care figuranții sunt actuali sau foști înalți demnitari de stat. Astfel, Republica Moldova nu își poate permite experiențe și instruiri în legătură cu aceste dosare, motiv pentru care, în soluționarea lor urmează a fi implicați cei mai bine instruiți ofițeri de urmărire penală, procurori și judecători.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Avere nejustificată de peste 343 mii de lei. Un primar riscă să-și piardă mandatul

/ Acum 1 zi

SATUL EUROPEAN // Locuitorii din Pociumbeni, Râșcani, asiguraţi cu apă în gospodării și iluminat stradal modern

/ Acum 1 zi

Conferință internațională la Chișinău: executarea hotărârilor CEDO, în centrul dezbaterilor

/ Acum 1 zi

Două persoane au murit intoxicate cu monoxid de carbon într-o locuință din raionul Dubăsari

/ Acum 1 zi

Premierul Alexandru Munteanu: Guvernul este și în această perioadă rece a anului alături de cetățeni, prin Programul „Ajutor la contor”

/ Acum 1 zi

O femeie a decedat, iar soțul ei a ajuns la spital în stare gravă în urma unui accident rutier în Florești

/ Acum 1 zi

Siguranța publică, prioritate la evenimente: Parlamentul a aprobat reglementări stricte

/ Acum 1 zi

CNAS a alocat peste 454 milioane de lei pentru finanțarea compensațiilor la energie

/ Acum 1 zi

Lege nouă privind armele: evidență digitală, cursuri obligatorii și pașaport european

/ Acum 1 zi

Trei acorduri vechi cu CSI, eliminate din legislația Republicii Moldova

/ Acum 1 zi

Membrul Comisiei de Evaluare a Judecătorilor Scott Bales își încheie mandatul 

/ Acum 1 zi

VIDEO // Peste 605 mii de gospodării vor beneficia de compensații la energie. Mai mult de jumătate vor primi compensația maximă

/ Acum 1 zi

VIDEO // Jurist al unei firme de transport, prins în flagrant când ar fi oferit mită unui polițist

/ Acum 1 zi

Procuratura confiscă un nou automobil într-un dosar de conducere în stare avansată de ebrietate