Profesorul universitar Boris Negru își sărbătorește cea de-a 70-a aniversare
Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Profesorul universitar Boris Negru, jurist, expert în drept constituțional, deținător al ”Ordinului Republicii”, a împlinit astăzi 70 de ani, informează MOLDPRES.
S-a născut în 1951, în satul Gălășeni, raionul Râșcani. După absolvirea Școlii Pedagogice din Lipcani (1970), și-a continuat studiile la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și a obținut licența în drept (1975). Ulterior a absolvit și studiile de doctorat la Universitatea de Stat ,,M. Lomonosov” din Moscova cu susținerea tezei de doctor în drept (1979).
A urmat stagii de pregătire profesională și de documentare: Universitatea de Stat ,,M. Lomonosov” din Moscova; Universitatea Americană, Connecticut DC, Hartford, SUA, 1995; Institutul de Administrare Publică din Lisabona (Portugalia), 1996; Institutul de Administrare Publică din Paris, 1997. A desfășurat activitate didactică la Universitatea de Stat din Moldova, în calitate de lector universitar (1979-1990). Între anii 1997- 2011 a exercitat funcția de conferențiar universitar la Catedra teoria și istoria dreptului. Ulterior a activat în calitate de profesor universitar, șef al Catedrei teoria și istoria dreptului (2011-2016).
Potrivit ”Calendarului Național”, Boris Negru a ținut cursuri în mai multe instituții de învățământ, ocupând diverse funcții, printre care cea de prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale la Academia de Administrare Publică de pe lângă președintele Republicii Moldova (2003-2004). Din 2016 și până în prezent este profesor universitar la Departamentul de drept public al USM. A predat disciplinele: Teoria generală a dreptului, Hermeneutica juridică, Metodologia juridică, Tehnica juridică. S-a consacrat cercetării științifice în domeniul dreptului, inclusiv teoria generală a dreptului, istoria statului și dreptului, istoria doctrinelor politice și de drept ș. a.
A coordonat și îndrumat cercetători pentru elaborarea de teze de doctor. A publicat peste 65 de lucrări științifice, printre care monografii, manuale, suporturi pentru curs, are peste 50 de articole și rapoarte științifice publicate în reviste naționale și internaționale. A deținut funcția de șef adjunct al Secției pentru problemele legislației și ordinii de drept a Aparatului Parlamentului Republicii Moldova. În perioada 1990-1994 a fost conducător al grupului de lucru pentru elaborarea proiectului Constituției Republicii Moldova. A fost membru în Comisia pentru constituționalitatea și drepturile omului din Consiliul Societății Civile. Membru al Consiliului Științific Consultativ de pe lângă Curtea Constituțională; reprezentantul RM în Comisia de la Veneția pentru Drepturile Omului (1991-1995); membru al Consiliului Superior al Magistraturii (2005-2009, 2009-2013).
Boris Negru a fost distins cu ,,Ordinul Republicii”, ,,Ordinul de Onoare”, ,,Meritul Civic”, ș.a.
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru spălare de bani proveniți din escrocherii. Ce riscă suspecții
Un bărbat a fost scos de sub un mal de pământ care s-a surpat în timpul unor lucrări pentru canalizare
VIDEO // Patru laboratoare de amfetamină lichidate în Republica Moldova și UE. Drogurile erau diluate în vin, iar ulterior extrase în laboratoare
VIDEO // Filieră de trafic de droguri, anihilată la Chișinău. Polițiștii au confiscat droguri de peste 2,5 milioane de lei
Progresele în procesul de integrare europeană, discutate la reuniunea Subcomitetului vamal Republica Moldova - Uniunea Europeană
CEC va tipări circa 39 mii buletine de vot pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie
Cinci localități din R. Moldova devin primele sate inteligente, cu investiții europene de peste 21 milioane de lei
Republica Moldova consolidează dialogul cu UE în domeniile educației, cercetării și inovării. Vizita ministrului Dan Perciun la Bruxelles
Ziua Mondială a Diabetului: Peste 140 de mii de moldoveni suferă de diabet. Apelul Ministerului Sănătății
ANOFM îndeamnă angajatorii să declare locurile de muncă vacante, inclusiv cele pentru persoanele cu dizabilități
VIDEO // Speakerul Igor Grosu a participat la campania națională de împădurire: „Peste ani, să ne bucurăm de o țară mai verde, cu păduri și aer curat”
GALERIE FOTO // Campania națională de împădurire „Toamna 2025” a început oficial la Mihailovca, Cimișlia
VIDEO // Ruta Gastronomică Moldova–România: Drumul care unește două țări prin gust și tradiție
În timpul traversării frontierei de stat, vehiculele trebuie să aibă ambele plăcuțe de înmatriculare corect montate
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026