Refugiații. Martori oculari ai războiului din Ucraina (partea II)

Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/. Războiul din Ucraina a devenit o provocare grea pentru persoanele din generația a doua, care au trecut deja prin încercări și au dus prea multe poveri în viață. Nu le-a fost mai ușor nici tinerilor, ce abia și-au întemeiat o familie și au adus un copil pe lume. Aceștia își vedeau viața altfel, aveau multe aspirații, însă ziua de 24 februarie le-a curmat așteptările și le-a separat familiile pentru multe luni înainte.
Daria Talatova este o tânără mămică din Ucraina, în vârstă de 30 de ani. Aceasta locuia în Odessa, împreună cu soțul își creșteau fetița de un an și jumătate. În dimineața zilei de 24 februarie, femeia s-a trezit de la sunetul exploziilor, alarmelor și zguduiturilor. Geamurile se mișcau necontenit, s-a trezit și copilul, era foarte alarmat, la fel ca și ei.
„Nu am înțeles imediat ce se întâmplă, nu credeam că se poate începe un război sau nu voiam să credem. Înainte de primul atac se vorbea că ar putea să degenereze conflictul, dar îmi părea imposibil”, a spus femeia.
Imediat după începerea războiului, Daria, împreună cu familia sa, a decis să plece la țară pentru a nu fi în epicentrul bombardamentelor rusești. „Împușcăturile și exploziile nu conteneau. Alarmele răsunau din ce în ce mai des. Atunci am decis să plecăm la țară. În acele momente ni se părea că acolo vom fi în siguranță, însă timpul și circumstanțele au arătat că în satele din Ucraina soldații ruși au săvârșit cele mai dure și crâncene crime: furturi, violuri, omoruri. Atunci am înțeles că trebuie să mergem mai departe, de dragul copilului. După începerea războiului, toate acțiunile familiei noastre au fost ghidate de intenția de a-i oferi siguranță fetiței noastre”, a mărturisit Daria Talatova.
Femeia, împreună cu copilul și mama sa, Maria Demcenko, în vârstă de 51 de ani, susțin că foarte greu s-au hotărât să părăsească Ucraina, a fost o decizie grea, dar asumată. Exista o problemă, nu știau unde să plece, în ce direcție, țară sau spre cine. 
La 14 martie, femeile au ajuns la frontiera țării noastre. În urmă a rămas soțul, tatăl, bunica și tatăl vitreg al femeii. Au trecut granița și nu știau cu cine să vorbească și unde să se adăpostească. Prin mulțimea de refugiați s-au întâlnit cu alți locuitori ai orașului Odessa, cum îi numește ea „ai noștri odessiți”, și s-au ajutat reciproc. În scurt timp au ajuns la centrul de plasament pentru refugiați din localitatea Ivancea, raionul Orhei, unde se află și astăzi.
Tânăra mămică condamnă invazia rușilor pe teritoriul Ucrainei. „Agresorul - Putin a atacat țara noastră, militarii ruși au venit pe un pământ străin și au lovit în populație cu arme grele. Mereu este loc de discuții și tratative, iar soldații ruși ar trebui să dea dovadă de verticalitate, să nu accepte intervențiile asupra cetățenilor. Președintele Vladimir Zelenski are toată susținerea poporului nostru, a dat dovadă de mare curaj. Și până la izbucnirea conflictului era susținut de cetățeni, acum respectul față de el este și mai mare, credem că are un mandat dificil, plin de provocări din partea dușmanului rus”, a spus tânăra.
Daria, împreună cu mama sa Maria, așteaptă să se calmeze situația din regiune pentru a se întoarce acasă, la Odessa, mai ales că există riscul ca actualul centru de plasament unde locuiește familia să se închidă odată cu venirea frigurilor, întrucât acesta nu dispune de un sistem centralizat de încălzire, astfel tânăra, fiica și mama sa vor rămâne fără un loc de trai.
În așa circumstanțe, gândul de a reveni acasă devine o opțiune realistă, doar că rachetele rusești nu contenesc să atace Ucraina. Din fericire, locuința familiei nu a avut grav de suferit. Femeile așteaptă să se reunească cu bunica și bărbații familiei, care deocamdată nu au fost chemați pe câmpul de luptă. Și astăzi fiecare apel venit din țara vecină încă le trezește sentimentul de spaimă și incertitudine, căci semnalele primite în urma bombardamentelor rusești le pot schimba viața și le pot fura oamenii dragi ce le așteaptă să revină acasă.
(Va urma)