Republica Moldova a primit un nou ajutor umanitar din partea Germaniei
Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. Ambasada Germaniei şi Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au donat astăzi Republicii Moldova un lot de echipamente personale de protecție (ochelari de protecție, halate medicale și măști chirurgicale) în valoare de circa 713 mii de dolari. Ajutorul umanitar va ajuta sistemul medical din țara noastră să facă față pandemiei de COVID-19, precum şi pentru acordarea asistenței medicale populației, transmite MOLDPRES.
“Poporul german continuă să ofere susținere instituțiilor medicale de pe ambele maluri ale Nistrului. Acest lot de ajutor umanitar constă din o sută de mii de ochelari de protecție, trei sute de mii de costume de protecție şi o sută de mii de măști chirurgicale. Aceste ajutoare au fost achiziționate din fondurile Guvernului Federal al Germaniei prin intermediul OMS. Astfel, Germania, făcând parte din echipa Europa, vine cu o dovadă clară de prietenie şi solidaritate pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a declarat la ceremonia de predare a lotului, Angela Ganninger, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova.
Potrivit diplomatului, această acțiune este un răspuns la mai multe adresări parvenite din partea instituțiilor medicale din țara noastră, care doresc să-şi sporească capacitatea în lupta pandemiei. “Oferim ajutoare, deoarece ne îngrijorează foarte mult situația actuală din domeniul medical, precum şi angajaților care au nevoie de aceste produse medicale. Mă adresez autorităților de la Chișinău să distribuie echitabil acest ajutor umanitar, în special acolo unde este mare necesitate”, a spus Angela Ganninger.
“Astăzi predăm un nou lot de ajutor umanitar care are menirea să salveze vieți. Deși numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 este în descreștere, totuși lucrătorii medicali din prima linie continuă să fie expuși pericolului. Pentru protecția lor este această donație”, a relevat Igor Pokanevici, șeful Biroului Organizație Mondiale a Sănătății în Republica Moldova.
Acesta este al doilea ajutor umanitar oferit de Germania Republicii Moldova în această lună, după ce pe data de 10 iunie, Guvernul german a mai transmis țării noastre un lot pentru lupta cu pandemia, în valoare de două sute de milioane de lei. Lotul de ajutor a conținut 100 de echipamente de ventilare pulmonară, 900 de pulsoximetre, 11 milioane de măști și respiratoare, 500.000 de mănuși, 500.000 de ochelari de protecție și 150.000 de costume de protecție.
În ultimul an, Germania a transmis Republicii Moldova utilaje medicale și echipamente de protecție în valoare de peste un milion de euro. La acestea se adaugă alte cinci milioane de euro pentru proiectele bilaterale ale Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu scopul de atenuare a consecințelor economice ale pandemiei.
Cetățenii Republicii Moldova care au muncit în Slovacia vor beneficia de prestații sociale
Un bărbat a fost amendat cu 30 000 de lei, după ce a rupt un proces-verbal întocmit de ofițerul de urmărire penală
Președinta Maia Sandu, vizită în Regatul Țărilor de Jos: întrevederi cu premierul Rob Jetten și ministrul de externe Tom Berendsen
Agenda evenimentelor, miercuri, 20 mai
MEC: numărul funcțiilor didactice vacante în școli este în scădere în ultimii ani
Ploi de scurtă durată și maxime de până la +23 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri
FOTO // Condiții mai bune pentru vârstnicii din Nisporeni: centrul social din oraș a fost eficientizat energetic
FOTO // Principele Radu al României, în vizită la una dintre cele mai renumite vinării din Republica Moldova
Numărul cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii, în scădere cu 15 la sută în ultima săptămână
Taberele ARC 2026 se pregătesc de start: oportunități de participare pentru elevi și tineri din Republica Moldova
Premierul Alexandru Munteanu, de Ziua Internațională a Medicului de Familie: „Respectul pentru medici trebuie să însemne investiții, condiții mai bune de muncă și un sistem medical mai puternic”
Președinta Maia Sandu, după Eurovision: „Nu ar trebui să permitem ca nimeni și nimic să afecteze relația dintre România și Republica Moldova”
Un nou centru regional pentru copiii victime ale infracțiunilor a fost deschis la Cahul
Audieri în Parlament după incidentul de la Cahul. Deputații au venit cu recomandări pentru consolidarea securității în unitățile militare
Republica Moldova și FMI au ajuns la un acord privind un nou program de cooperare pentru următorii 3 ani
Centrul Național de Cultură Tradițională, lansat oficial după reorganizare
Președinta Maia Sandu, în vizită de lucru în Țările de Jos: aprofundarea parteneriatului bilateral și sprijin pentru aderarea la UE
Cod galben de instabilitate atmosferică. În țară se prevăd ploi cu descărcări electrice, grindină și vijelie
VIDEO // Membrii unei grupări internaționale, cercetați pentru producerea, contrabanda și comercializarea drogurilor prin aplicația Telegram
Săptămâna Educației, lansată în Republica Moldova. Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Viitorul țării depinde de o educație de calitate”
Proiectele realizate cu sprijinul Băncii Europene de Investiții, evaluate în cadrul unei reuniuni la Guvern
FOTO // Echipele de drumari intervin pe traseele naționale din nordul și centrul țării
Premierul Ungariei pune condiții pentru aderarea Ucrainei la UE. Zelenski și Magyar se vor întâlni în iunie pentru a deschide un „nou capitol” în relațiile bilaterale
Peste 68 la sută din exporturile Republicii Moldova ajung pe piața UE: echipamente electrice și produsele vegetale conduc topul
VIDEO // Președinta Maia Sandu, întâmpinată de premierul Rob Jetten în Regatul Țărilor de Jos
VIDEO // Magazine online gestionate din Moldova, suspectate de fraude de zeci de milioane de lei
Noi cazuri de escrocherii telefonice. IGP îndeamnă cetățenii să nu ofere informații cu caracter personal sau date bancare
Tudor Zbârnea, expoziție aniversară: „Să căutăm lumina care vine dinspre pânză către noi”
Tinerii profesori din domenii STEM angajați în școli vor beneficia de indemnizații unice mai mari: sprijin de până la 375 de mii de lei
USMF „Nicolae Testemițanu” va organiza Conferința internațională de endourologie