ro

 

Societate
18 Februarie, 2026 / 04:00
/ 04 August, 2022

Salariile angajaților „Liftservice" urmează a fi majorate cu 30%

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. Salariile angajaților Întreprinderii Municipale „Liftservice" urmează a fi majorate cu 30%, începând cu luna octombrie curent, transmite MOLDPRES.

Solicitat de agenție, directorul întreprinderii, Petru Budurin, a subliniat că, majorarea va fi posibilă întrucât tariful pentru deservirea lifturilor din capitală a fost majorat cu 80%, începând cu 1 august curent.

„În primele zile ale lunii curente au fost transmise notificările cu calculele efectuate în baza noilor tarife aprobate de Consiliul Municipal Chișinău. Taxele urmează a fi colectate și transmise întreprinderii la finele lunii septembrie - începutul lunii octombrie. După primirea fondurilor, inițial vom achita datoria întreprinderii în sumă de 800 mii de lei (circa 40 mii de euro), care s-a acumulat în prima jumătate a anului curent, ulterior vom majora plățile salariale”, a spus Petru Budurin.

Conducerea „Liftservice" a specificat că, prioritar, vor fi majorate salariile muncitorilor din prima linie. „Este vorba de mecanici, operatori și lăcătuși. Aceste categorii de angajați sunt recrutate în alte întreprinderi private, unde li se oferă salarii mai mari, astfel riscăm să pierdem muncitorii. Totodată, depunem efort pentru a majora salariile tuturor angajaților, întrucât acestea sunt destul de mici”, a menționat Petru Budurin.

Întreprinderea Municipală „Liftservice" are circa 170 de angajați.

La mijlocul lunii iulie curent, tariful pentru deservirea lifturilor din capitală a fost majorat cu 80%. Până în prezent, taxa minimă achitată pentru acest serviciu era de 15 lei pentru o persoană, în urma majorării aceasta va constitui 27 de lei. Ultima dată, tarifele au fost ajustate în anul 2009.

În gestiunea „Liftservice" sunt circa 2300 de ascensoare din capitală. Peste 95% dintre acestea au depășit termenul de exploatare, care este de 25 de ani.

Foto: noi.md


 
Ultimele Știri
/ Acum 13 ore

Specialiști ANSP: Citiți etichetele! Uleiul de palmier hidrogenat poate afecta sănătatea

/ Acum 13 ore

ANSP: 228 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută

/ Acum 14 ore

Femeile din Republica Moldova câștigă cu 16,6% mai puțin decât bărbații. Două luni de muncă în plus pentru același venit

/ Acum 14 ore

MEC va dezvolta o platformă digitală cu acces gratuit la resurse didactice în limba găgăuză

/ Acum 14 ore

Intervenție dificilă a pompierilor la Sângerei: un bărbat a fost grav rănit, iar casa i-a fost distrusă complet

/ Acum 15 ore

VIDEO // Un bărbat din Nisporeni a fost reținut de polițiști, după ce ar fi comandat telefoane mobile folosind date personale străine

/ Acum 15 ore

Un automobil s-a prăbușit sub gheață în lacul Ghidighici. Scafandrierii au intervenit la fața locului

/ Acum 15 ore

VIDEO // Vinuri „de marcă franceză” exportate din Moldova în SUA. Schema de circa 5 000 000 de lei, deconspirată de organele de forță

/ Acum 16 ore

Barometrul școlar, efectuat în premieră în Republica Moldova: Majoritatea elevilor, părinților și profesorilor au o percepție pozitivă asupra învățământului general

/ Acum 16 ore

VIDEO // Bubuitura puternică auzită în raionul Soroca ar fi fost o deflagrație produsă în Ucraina. IGP oferă detalii pe caz

/ Acum 16 ore

VIDEO // Produsele cu grăsimi vegetale nu pot fi vândute drept „brânză”, „lapte” sau „unt”. Ce trebuie să știe consumatorii

/ Acum 17 ore

GALERIE FOTO // Vladimir Plahotniuc, escortat la ședința de judecată pentru a fi audiat în dosarul „Kuliok”

/ Acum 17 ore

Ex-liderul democraților, Vladimir Plahotniuc, a refuzat să depună mărturii în dosarul „Kuliok”

/ Acum 18 ore

Cod portocaliu și galben de ninsori. Salvatorii îndeamnă cetățenii să evite deplasările neesențiale și să respecte măsurile de siguranță