ro

 

Societate
13 Octombrie, 2026 / 03:33
/ 29 Ianuarie, 2023

Salvatorii au scos din zăpadă mai multe automobile blocate în sudul țării

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au fost alertați să intervină în mai multe situații, pentru deblocarea mijloacelor de transport, rămase împotmolite în nămeți în urma condițiilor meteo nefavorabile.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI /IGSU/, douăzeci și două de automobile cu 35 de persoane, dintre care trei copii, au fost tractate de salvatori, după ce acestea au rămas blocate pe traseul R-38 Cahul-Taraclia, în apropierea localității Albota de Jos.

Un alt caz a fost înregistrat în raionul Comrat, pe traseul R-35, în apropierea localității Bașcalia. Aici, angajații IGSU au efectuat lucrări de tractare a două automobile, rămase blocate în zăpadă. De intervenția pompierilor a fost nevoie și în raionul Cahul, între localitățile Iujnoe și Burlăceni, pentru deblocarea unei ambulanțe ce se deplasa spre pacient, iar din cauza condițiilor meteo nefavorabile aceasta nu putea să-și continue deplasarea.

În timpul monitorizării stării drumurilor, pe traseul R-38 Cahul-Vulcănești, angajații IGSU au efectuat lucrări de tractare a 10 automobile în care se aflau 31 de persoane, dintre care șase copii. Mai mult, salvatorii au deblocat din zăpadă un autocar de pe ruta Chișinău-Constanța cu 20 de pasageri împotmoliți în zăpadă pe traseul R38, raionul Cahul în apropierea localității Moscovei. Ulterior, în timpul deplasării echipajului de salvatori au mai fost tractate 11 automobile în care se aflau 37 de persoane, inclusiv șase minori. Un alt caz a avut loc în apropierea localității Slobozia Mare, raionul Cahul, unde din cauza ninsorilor abundente au rămas blocate două automobile. La fața locului a ajuns un echipaj de salvatori, care a efectuat lucrări de tractare a autovehiculelor, în care se aflau șapte persoane, dintre care doi copii.

Angajații IGSU au intervenit și în orașul Taraclia pe strada Ștefan cel Mare, pentru a tracta o ambulanță, care se întorcea de la intervenție, iar din cauza drumului cu ghețuș în pantă, nu putea să-și continue deplasarea. Un alt caz a fost înregistrat în orașul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia, unde un autocamion a derapat de pe traseu, blocând circulația pentru alți participanți la trafic. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri, care au efectuat lucrări de deblocare a autocamionului, astfel fiind permisă circulația transportului pe traseu.

Pentru deblocarea automobilelor din nămeți, care au derapat de pe traseu și au rămas blocate în chiuvetă, angajații IGSU au intervenit în raionul Criuleni, localitatea Goianul Nou, dar și în raionul Căușeni, localitatea Florica.

În acest context, IGSU atenționează oamenii despre riscul consecințelor condițiilor complicate ale vremii. Astfel, salvatorii și pompieri îndeamnă cetățenii să nu pornească la drum, decât dacă nu este o necesitate stringentă. În cazul în care deplasarea nu poate fi amânată, salvatorii îndeamnă conducătorii auto să-și echipeze mijloacele de transport potrivit sezonului rece, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip și lanțuri antiderapante. Mai mult, pornirea la drum trebuie efectuată doar după ce persoanele s-au echipat cu haine calde de iarnă și au luat cu ei băuturi calde. În situații excepționale, persoanele sunt îndemnate să apeleze Serviciul 112.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, duminică se mențin ninsori slabe, predominant în jumătatea de sud a țării, iar luni nu se așteaptă precipitații. Pe drumuri va fi lunecos. Vântul va sufla duminică mai mult moderat, iar luni se va domoli. Temperatura minimă a aerului va scădea de la 0..-5°C până la -4..-9°C în noaptea de luni, cele mai scăzute temperaturi înregistrându-se în partea de sud a țării. Maximele zilelor vor oscila între valorile de -2..+3ºC.

Foto: IGSU


 
Ultimele Știri
/ Acum 15 ore

Caz tragic la Vulcănești. Un bărbat a fost găsit mort în curtea gospodăriei, după ce ar fi fost atacat de propriul câine

/ Acum 16 ore

O adolescentă de 15 ani a fost găsită decedată în capitală

/ Acum 16 ore

Un bărbat din Cantemir a murit, iar o femeie s-a intoxicat în timp ce scurgeau vinul într-un beci

/ Acum 17 ore

Caz tragic la Florești. O femeie a decedat, după ce ar fi fost agresată de un vecin

/ Acum 17 ore

Două femei din Ucraina, condamnate pentru tentativa de a scoate ilegal din țară 13 milioane de lei

/ Acum 17 ore

Elevii claselor a IX-a și a XII-a se pot înscrie la evaluarea competențelor digitale

/ Acum 17 ore

Peste 60 de șoferi, depistați în stare de ebrietate la volan în zilele de odihnă

/ Acum 18 ore

FOTO // Zona Dumbrava din Edineț va avea drumuri modernizate, terenuri de sport și spații verzi

/ Acum 18 ore

FOTO // Drumul și podul peste Cogîlnic din Hâncești, reconstruite cu investiții de 24,8 milioane de lei

/ Acum 18 ore

Guvernul lansează programul „Moldova Pregătită”, pentru a instrui cetățenii să facă față situațiilor de criză. Prima ediție va fi lansată în noiembrie

/ Acum 18 ore

Agenda evenimentelor luni, 12 octombrie

/ Acum 1 zi

Directoarea Centrului pentru Artă Contemporană, Lilia Dragneva, este femeia decedată în urma accidentului produs în județul Vaslui

/ Acum 1 zi

MEC a premiat participanții care au obținut cele mai bune rezultate la Marea Dictare Națională

/ Acum 1 zi

MAE: Cetățenii moldoveni nu se numără printre victimele atacului asupra aeroportului din Riad, Arabia Saudită