ro
Societate
11 Decembrie, 2025 / 16:26
/ 31 Martie, 2022

Șapte echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge un câmp din apropierea capitalei

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 31 mar. /MOLDPRES/. Șapte echipe de pompieri au intervenit ieri pentru a stinge un câmp din apropierea bulevardului Traian și străzii Grenoble din capitală, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor IGSU, incendiul de vegetație s-a răspândit cu repeziciune pe câmpul din apropierea acestor străzi. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 13:10. Fumul dens a inundat o porțiune dintre străzi, iar focul a nimicit mai multe hectare de vegetație uscată.

La fața locului pentru localizarea arderii au fost îndreptate șapte echipe de salvatori și pompieri. Angajații IGSU au stabilit că focul s-a extins pe o suprafață mare. În urma arderii nu au fost raportate victime.

Statisticile IGSU arată că, în ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit la stingerea a 244 de incendii de vegetație uscată.

Foto: IGSU