ro

 

Societate
05 Septembrie, 2026 / 09:11
/ 12 Decembrie, 2022

Șase persoane printre care trei angajați ai Poliției de Frontieră au fost reținuți

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 12 dec. /MOLDPRES/. Șase persoane, printre care trei angajați ai Poliției de Frontieră, au fost reținute într-un dosar de contrabandă cu peste 600.000 țigarete, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, reținerile au avut loc săptămâna trecută, după care au fost aplicate mandate de arestare. Inițial, au fost reținute în flagrant patru persoane, inclusiv un polițist de frontieră. Tentativa de contrabandă a avut loc în proximitatea localității Tochile-Răducani, raionul Leova, iar la fața locului au fost depistate un autoturism ce aparținea organizatorului, o barcă gonflabilă și peste 300.000 țigarete cu timbru de acciz autohton.

În următoarea zi, într-o localitate din Leova, la domiciliul organizatorului grupului infracțional au fost depistate alte 300.000 țigarete, o armă deținută ilegal și uniforme polițienești, deși persoana nu este angajată în niciun organ de poliție. Totodată, în cadrul dosarului, în aceeași zi au fost reținuți alți doi angajați ai Poliției de Frontieră, unul fiind cu funcție de conducere.

Ulterior, judecătorii au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru patru persoane – doi fiind polițiști de frontieră, iar pentru alte două persoane – arest la domiciliu.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Cetățenii vor putea propune autorităților decizii de interes public prin platforma e-Democrație

/ Acum 1 zi

IGP semnalează noi cazuri de escrocherie. Un bărbat din Stăuceni, deposedat de peste 216 000 lei

/ Acum 1 zi

UPDATE // Traficul transfrontalier intens la punctul de trecere a frontierei Costești a fost fluidizat

/ Acum 1 zi

VIDEO // Circa 12 kg de droguri, ridicate de polițiști. Două persoane au fost reținute

/ Acum 1 zi

Școlile trec în subordinea MEC și vor fi gestionate de Agenții Teritoriale pentru Educație: reforma votată de Parlament în lectura a doua

/ Acum 1 zi

Trei procurori au depus jurământul în cadrul ședinței CSP

/ Acum 1 zi

Soluțiile pentru siguranța copiilor în mediul online, analizate la Chișinău. Mirabela Grădinaru: „Trebuie să protejăm împreună copiii într-un mediu digital aflat în continuă schimbare”

/ Acum 1 zi

Noi reguli pentru sistemul de apărare: Statul Major al Apărării va fi instituționalizat

/ Acum 1 zi

Votat de Parlament. Bunurile și serviciile importate pentru implementarea proiectului „Modernizarea Școlilor” vor fi scutite de unele taxe și impozite

/ Acum 1 zi

GALERIE FOTO // Siguranța online a copiilor, în centrul unei conferințe internaționale la Chișinău, cu participarea șefei statului, Maia Sandu, și a Primei Doamne a României, Mirabela Grădinaru

/ Acum 1 zi

CNAM a acumulat peste 10,6 miliarde de lei în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu, la conferința internațională privind siguranța online: „Fiecare copil trebuie să crească sănătos, liber și în siguranță într-o lume în care realitatea fizică și cea digitală se întrepătrund”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Grup implicat în comercializarea cocainei, destructurat de oamenii legii. Trei persoane au fost reținute

/ Acum 1 zi

Antreprenorii cu idei inovatoare ecologice sunt invitați la Green Tech Incubator