S-au împlinit 565 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare şi Sfânt

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Astăzi s-au împlinit 565 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt (12 aprilie 1457 - 2 iulie 1504), fiul lui Bogdan al II-lea, domn al Moldovei (1449-1451) şi al Mariei Oltea, informează MOLDPRES.
După decapitarea tatălui său la Răuseni la 15 octombrie 1451, împreună cu mama sa şi câţiva boieri fideli s-a retras în Transilvania sub ocrotirea voievodului Iancu de Hunedoara, cu care tatăl său încheiase anterior tratate de ajutor reciproc. După moartea tutorelui său transilvănean, a trecut în Ţara Românească, sprijinindu-l pe Vlad Ţepeş în acţiunile sale de ocupare a scaunului domnesc. Aici a fost urzit de Ştefan cel Mare şi anturajul său planul de obţinere a tronului Ţării Moldovei.
Potrivit ”Calendarului  Național”, acţiunea a fost declanşată în primăvara anului 1457, viitorul domn intrând în Moldova cu o „putere mică, cu muntenii, cu ţările de jos (ţinuturile din Ţara de Jos a Moldovei), cam la șase mii de oameni”. A înaintat rapid spre Suceava, ţinându-se aproape de Carpaţi în eventualitatea unui eşec, şi a dat lupta hotărâtoare la 12 aprilie 1457 împotriva ucigaşului tatălui său, Petru Aron, care deţinea pe atunci tronul, în Joia Mare înaintea sărbătorilor de Paşti, atunci când rivalul său se aştepta mai puţin. Bătălia s-a dat lângă satul Doljeşti (Dolheşti), unde Ştefan obţine victoria, iar Petru Aron cu o seamă de boieri s-a retras în grabă în Polonia. În scurtă vreme la Direptate, a fost uns şi încoronat după ritualul de înscăunare a împăraţilor bizantini de Teoctist I, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, care i-a devenit sfetnic şi îndrumător.
Prin luarea domniei de către Ştefan cel Mare, s-a pus capăt războaielor fratricide din Moldova, care au durat un sfert de secol. În plan intern, pe întreg parcursul domniei, Ştefan cel Mare a căutat să ducă o politică de compromis prin atragerea de parte sa a boierimii din fosta tabără a lui Petru Aron. A consolidat structurile de stat şi capacitatea de apărare a ţării prin edificarea şi renovarea cetăţilor de la frontierele de est şi de sud ale Moldovei, instalându-şi aici ca pârcălabi pe cei mai fideli oameni ai săi. A redobândit pe cale paşnică cetatea Hotinului de la poloni şi a luat prin război cetatea Chiliei (1465). În plan de politică externă, Ştefan cel Mare a dus războaie de apărare a ţării sale împotriva Ungariei, Imperiului Otoman, Hoardei de Aur şi Poloniei, căutând să păstreze integritatea teritorială a Moldovei.
După încheierea păcii cu turcii în 1486, voievodul Moldovei a declanşat un vast program cultural, înălţând pe întregul întinsul ţării numeroase biserici şi mănăstiri, între care şi cea de la Căpriana. Ştefan cel Mare s-a stins la 2 iulie 1504, fiind înhumat în ctitoria sa de la Putna, având cea mai îndelungată şi glorioasă domnie din întreaga istorie a Ţării Moldovei.