Soluții de creștere a siguranței rutiere au fost examinate la o întrunire interministerială
Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Reprezentanți ai Ministerelor Afacerilor Interne (MAI), Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR) și Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD) au avut astăzi o întrunire online, în cadrul căreia au discutat despre elaborarea mecanismului decizional privind alocarea resurselor financiare pentru siguranța rutieră în anul 2022, transmite MOLDPRES.
Participanţii la ședință au abordat și subiectul identificării sectoarelor cu risc înalt de accidente rutiere, „Punct negru”, cu examinarea posibilității alocării mijloacelor financiare pentru eliminarea acestora.
Pentru creșterea siguranței în trafic vor fi instalate indicatoare rutiere „Punct negru” care indică că în zona respectivă în ultimii cinci ani au avut loc cel puțin cinci accidente grave soldate cu minim cinci victime, însoțite de indicatoare de restricție cu limitarea vitezei de deplasare. Va fi elaborată o hartă interactivă a segmentelor cu risc înalt de accidente rutiere pe 73 de sectoare, inclusiv în locurile identificate pe parcursul anului 2021. Vor fi implementate proiecte-pilot de creștere a siguranței rutiere pe drumurile naționale unde au fost identificate sectoarele cele mai grave de producere a accidentelor rutiere.
Conform programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2022, la compartimentul lucrări pentru asigurarea securității circulației rutiere (marcaj rutier, parapet metalic, înlocuirea și reparația indicatoarelor rutiere etc.) sunt prevăzute 71,700 mii de lei.
VIDEO // Bazinul USM, la etapa finală a lucrărilor de renovare
Peste 950 de profesori vor evalua examenele naționale din 2026
Moldovenii din diaspora își pot găsi un job în Republica Moldova. Târgul Online de Cariere revine la cea de-a doua ediție
Sisteme publice de irigații din Călinești și Criulenii de Sus vor fi reabilitate în cadrul iDRIP
Absolvenții de liceu, invitați la târguri educaționale la Ungheni și Orhei: universitățile vor prezenta oportunitățile oferite studenților
Școlile vor putea stabili în mod independent data organizării festivității de încheiere a anului de studii
FOTO // Jurnaliști din 90 de țări, inclusiv Moldova, creează o rețea globală de comunicare, în cadrul unui program de la Beijing dedicat interconectării mass-media
În Republica Moldova a fost dat startul vaccinării anti-meningococice pentru sugari
Descinderi în capitală într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani
Programul de educație multilingvă: 40 de instituții de învățământ au depus dosarele de participare
ANSP retrage de pe piață mai multe loturi de șervețele umede pentru bebeluși
Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „De Ziua Internațională a Familiei, vă doresc să aveți aproape oamenii care vă fac viața mai liniștită, mai caldă și mai frumoasă”
VIDEO // Un lot de 10 tone de mărar de import, contaminat cu pesticide, a fost nimicit de ANSA
Centrul de Sănătate Hrușova a fost modernizat cu sprijinul Japoniei
VIDEO // Bulgaria a câștigat Eurovision 2026: DARA a triumfat cu „Bangaranga”. Satoshi a urcat pe locul opt
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, mesaj înainte de Eurovision: „Vom demonstra că Moldova are talent, voce și oameni care știu să-și reprezinte țara cu demnitate”
Președinta Maia Sandu, în vizită de lucru la Tallinn: „Estonia este un prieten de nădejde și un susținător al parcursului european al Republicii Moldova, de la care avem multe de învățat"
VIDEO // Mesaj de susținere al președintei Maia Sandu înainte de finala Eurovision: „Moldova merită să fie auzită”
Premierul Alexandru Munteanu: „Satoshi duce în finala Eurovision energia, talentul și spiritul unei generații care crede în Republica Moldova și o face auzită în întreaga lume”
FOTO // Lumea familiei prin ochii copiilor. Expoziția „Copil fericit – vis împlinit”, găzduită de Parlament
ADMITERE 2026 // Ziua Ușilor Deschise la Centrul de Excelență în Construcții: Sute de adolescenți au pășit pragul instituției pentru a descoperi profesiile viitorului
Soroca sărbătorește Ziua Europei. Orășelul European invită cetățenii să cunoască valorile și tradițiile diversității culturale ale UE
Noaptea Muzeelor. Parlamentul de la Chișinău își deschide sâmbătă ușile pentru vizitatori
VIDEO // Doi tineri au fost reținuți pentru escrocherie. Victima, prejudiciată cu peste 1 milion de lei
Cronica ARHIVELOR // Maria Bieșu, legenda Operei Naționale, care a cucerit marile scene ale lumii
Președintele Estoniei, Alar Karis, după întrevederea cu Maia Sandu: „Moldova aparține Europei. Apreciem mult că avansați în această cale”
GALERIE FOTO // Ziua Internațională a Familiei marcată printr-un festival la Grădina Botanică din Chișinău
FOTO // Festivalul Familiei, organizat la Chișinău. Premierul Alexandru Munteanu: „În Moldova, familia nu este doar o tradiție, este parte din identitatea noastră”
DOC // Rusia intenționează să ofere cetățenie locuitorilor din regiunea transnistreană. Decizia, calificată drept „propagandistică”
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele eston Alar Karis, la Tallinn