ro

 

Societate
07 Septembrie, 2026 / 21:10
/ 06 Iulie, 2021

UE susține monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră în Republica Moldova

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Republica Moldova va avea un sistem mai bun de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) şi de raportare la organismele internaționale specializate. O foaie de parcurs în acest sens a fost elaborată cu sprijinul Uniunii Europene și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în cadrul proiectului EU4Climate, transmite MOLDPRES.

Documentul a fost elaborat de Agenția de Mediu din Austria și prezentat pe 2 iulie, în cadrul unui eveniment public. Acesta identifică principalele lacune ale sistemului național de monitorizare și raportare a GES din Moldova.

„Avem un sistem robust și performant de monitorizare a emisiilor de GES, iar cu ajutorul partenerilor de dezvoltare vom asigura durabilitatea proceselor. Vrem să ne asigurăm că Agenția de Mediu dispune de capacitatea și de toate instrumentele necesare, precum și de informația relevantă din toate sursele”, potrivit Valentinei Țapeș, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM).

Sistemul de monitorizare și raportare a emisiilor de GES a fost instituit în 2018, potrivit angajamentelor în cadrul Acordului de Asociere cu UE și al Acordului de la Paris. Sistemul constă din inventarul național al emisiilor de GES, comunicarea națională și raportul bienal actualizat, care începând cu 2024 va fi înlocuit cu raportul bienal de transparență, în conformitate cu Cadrul de Transparență Îmbunătățit al Acordului de la Paris.

Inventarul detaliază emisiile directe de GES în sectoarele: energetic; procese industriale și utilizarea produselor; agricultură; utilizarea terenurilor, schimbarea categoriei de folosință a terenurilor și silvicultură; managementul deșeurilor. De asemenea, inventarul conține lista de gaze cu efect de seră, evoluția cărora este monitorizată și lista instituțiilor care furnizează informații.

Foaia de parcurs prevede stabilirea la nivel legislativ a obligației de a oferi informații relevante tuturor emițătorilor de GES, îmbunătățirea procesului de gestionare și arhivare a datelor, implicarea experților în colectarea datelor și instruirea specialiștilor din diverse instituții, precum și îmbunătățirea sistemului de asigurare a calității.  

În perioada 1990-2016, în ţara noastră, emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu aproape 70%, în special din cauza crizei economice prelungite. Emisiile din sectorul energetic s-au redus cu aproape 73%, în cel industrial – cu 51,5%, agricultură – cu 53,5%, utilizarea terenurilor – cu aproape 40%, iar managementul deșeurilor cu 3,6%.

foto: MADRM


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

FOTO // Peste 40 de crame din Moldova își prezintă vinurile la București. Eugeniu Osmochescu: „Vinul moldovenesc își câștigă un loc tot mai vizibil pe piețele externe"

/ Acum 1 zi

Recomandările IGSU pentru cetățeni în contextul Codului Galben de vânt puternic

/ Acum 1 zi

Cod Galben de vânt în nordul și centrul Republicii Moldova

/ Acum 1 zi

Circulație sistată temporar pe Aleea Gării. Continuă filmările pentru „Blestemul Mariei Drăgan”

/ Acum 2 zile

FOTO // Ziua Armatei Naționale, marcată la Chișinău, Bălți și Cahul

/ Acum 2 zile

Cod Galben de ploi puternice cu descărcări electrice în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil

/ Acum 2 zile

Tot mai mulți copii din stânga Nistrului aleg școlile cu predare în limba română

/ Acum 2 zile

VIDEO // Trei cetățeni indieni urmau să treacă ilegal Prutul. Un moldovean, reținut

/ Acum 2 zile

Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții

/ Acum 3 zile

Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice

/ Acum 3 zile

Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale

/ Acum 3 zile

Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro

/ Acum 3 zile

Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei