ro

 

Societate
16 Iulie, 2026 / 05:13
/ 03 Iunie, 2021

Un șomer a fost reținut pentru trafic de influență

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 3 iun. /MOLDPRES/. Un șomer din Bălți a fost reținut în flagrant de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție, fiind suspectat de trafic de influență. Acesta ar fi promis să-i ajute pe doi bărbați să obțină permis de conducere contra mită, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, suspectul ar fi susținut că are influență asupra unei persoane publice din cadrul Secției de Calificare a Conducătorilor Auto din Bălți, pe care poate s-o determine să îi favorizeze pe denunțători la susținerea probelor teoretice și practice ale examenului de obținere a permisului de conducere. Acesta ar fi pretins în total 1 400 de euro de la denunțători și a primit 600 de euro sub controlul ofițerilor CNA.

În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și se află în izolatorul CNA. Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 de unități convenționale sau până la 6 ani de închisoare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 19 ore

SATUL EUROPEAN // Energie verde, drumuri și servicii publice modernizate pentru locuitorii din Sireți

/ Acum 19 ore

Furtuna de marți a doborât copaci în mai multe raioane. Salvatorii au intervenit în 58 de situații de risc

/ Acum 21 ore

CNAS a alocat 64 de milioane de lei pentru plata indemnizațiilor de maternitate și a celor pentru incapacitate temporară de muncă

/ Acum 21 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 15 iulie

/ Acum 1 zi

Cer variabil, ploi de scurtă durată și maxime de +31 de grade Celsius, prognozate pentru joi

/ Acum 1 zi

Moneda comemorativă dedicată savantului de renume internațional, Sergiu Rădăuțanu, a fost înmânată familiei acestuia

/ Acum 1 zi

VIDEO // Progresele Republicii Moldova în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, prezentate de secretarul general al Guvernului la Forumul ONU

/ Acum 1 zi

Escrocii și-au schimbat tacticile: patru fraude au provocat pagube de jumătate de milion de lei, iar alte 110 tentative au fost dejucate

/ Acum 1 zi

Cod galben de ploi, grindină și vijelii în nordul și centrul țării

/ Acum 1 zi

Investiții în infrastructura de cercetare în universități: trei instituții vor implementa proiecte cu o finanțare de 9,25 de milioane de euro

/ Acum 1 zi

Ministerul Sănătății avertizează: polenul de ambrozie poate declanșa alergii severe și crize de astm

/ Acum 1 zi

VIDEO // Militarii moldoveni au defilat la parada de Ziua Națională a Franței, alături de reprezentanți din 35 de state

/ Acum 1 zi

Opt școli-model intră în proces de modernizare în cadrul Proiectului „Modernizarea școlilor”

/ Acum 1 zi

„Ghidul Cumpărătorului”, lansat oficial: autoritățile oferă recomandări pentru alegerea unui imobil sigur