ro

 

Societate
07 Octombrie, 2026 / 04:11
/ 28 Aprilie, 2022

UNFPA a livrat Republicii Moldova peste zece tone de truse medicale

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Fondul ONU pentru Populaţie și Ambasada SUA au donat astăzi spitalelor din Republica Moldova 10 tone de kituri medicale destinate femeilor însărcinate, comunică MOLDPRES.

Prezent la evenimentul de transmitere a donației, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a menționat că de donație vor beneficia aproximativ 450 de mii de femei din Republica Moldova, dar și refugiate din Ucraina. Trusele sunt de trei feluri și conţin ustensile, dispozitive şi medicamente. Acestea vor ajunge în 16 spitale din ţară.

Ea a precizat că, până astăzi, 80 de refugiate au născut gratuit în instituțiile din Moldova, iar micuții au beneficiat de asistența necesară. ”UNFPA a semnat un acord cu CNAM și va achita cheltuielile pentru aceste servicii, astfel va fi diminuată povara pusă pe sistemul medical. Mulțumesc și lucrătorilor medicali care muncesc în regim alert pentru a oferi ajutor celor care au nevoie”, a opinat Nemerenco.

"Sunt bucuros să anunț că Statele Unite în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație oferă aceste kituri pentru sănătatea reproductivă care vor fi disponibile gratis refugiatelor din Ucraina. Ştim ca aceste truse vor ajuta să protejăm femeile şi copii și să le menținem sănătatea", a spus Ambasadorul SUA în Moldova Kent D. Logsdon.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

„Porțile Moldovei” – o carte despre locuri, oameni și povești de acasă

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Chișinău, prejudiciat cu 283 000 de lei în urma unei escrocherii telefonice

/ Acum 1 zi

IGP a recepționat un nou lot de echipamente din partea Misiunii de Parteneriat a UE

/ Acum 1 zi

FOTO // Experiența Letoniei în dezvoltarea școlilor de artă, prezentată managerilor din Moldova

/ Acum 1 zi

Activitatea punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost reluată

/ Acum 1 zi

Mediatorii din Moldova își vor alege organele de autoadministrare la Adunarea Generală din 13 octombrie

/ Acum 1 zi

FOTO // Grădinița din Dănceni, modernizată cu sprijinul „Satului European”

/ Acum 1 zi

Începând cu luna octombrie, facturile la energia electrică vor include date comparative privind consumul

/ Acum 1 zi

MEC introduce un număr unic pentru comunicarea cu publicul

/ Acum 1 zi

CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare

/ Acum 1 zi

Circa 15 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută

/ Acum 1 zi

Reorganizarea APL, susținută de autoritățile locale. Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia: „Este o schimbare profundă și curajoasă pentru Republica Moldova”

/ Acum 1 zi

Rezerviștii Forțelor Armate participă la exerciții de instruire la Bălți

/ Acum 1 zi

Republica Moldova trebuie să-și sporească capacitatea antiaeriană în contextul incidentelor cu drone, susține premierul Vasile Tofan