Zeci de instituții de stat vor participa sâmbătă la campania „Plantează-ţi viitorul”
Chişinău, 11 nov. /MOLDPRES/. Patruzeci de instituţii din ţară, printre care Preşedinţia, Parlamentul, ministerele, agențiile de stat, toate subdiviziunile Ministerului Mediului, inclusiv cele teritoriale, vor da curs în această sâmbătă apelului naţional de a participa la campania de înverzire a spaţiilor, cu genericul „Plantează-ţi viitorul”. Despre aceasta a declarat astăzi, într-o conferinţă pe această temă, ministrul de resort Iuliana Cantaragiu, transmite MOLDPRES.
Potrivit oficialului, până în prezent şi-au confirmat participarea la campanie şi peste trei sute de autorităţi publice locale. „Este vorba de localităţi din toată ţara. Sunt 86 de unităţi teritorial-administrative din nordul ţării, 211 de la centru şi 52 din regiunea de sud. În acelaşi timp, îndemnăm toţi doritorii interesați să participe la crearea de spații verzi pe teritoriul țării, or, aceştia pot afla când și unde sunt organizate plantările de arbori în localitatea lor, accesând pagina web a Ministerului Mediului – www.mediu.gov.md, unde va exista un centru informațional on-line dedicat acestei campanii”, a spus Cantaragiu.
Ministrul Mediului a amintit că acţiunea, care va fi lansată pe 13 noiembrie în Republica Moldova, are scopul să consolideze eforturile de mobilizare a întregii țări. „În următoarele săptămâni, am planificat să plantăm peste cinci milioane de puieți pentru a sprijini regenerarea naturală a aproape 580 de hectare și a completa câteva mii de hectare de plantații recente”, a precizat Iuliana Cantaragiu.
La rândul său, reprezentantul Agenţiei „Moldsilva” a precizat că „tradiţional, în această perioadă, vor fi create culturi silvice în fondul forestier şi efectuate lucrări de ajutorare a regenerării naturale pe o suprafață de 347 de hectare. Treizeci de tone de ghindă vor fi plantate în sol, iar efectuarea lucrărilor de completare a culturilor silvice, create în anii precedenți, vor acoperi o suprafață de 3,4 mii ha, utilizând cca 2,5 milioane de puieți”.
De asemenea, Inspecțiile teritoriale pentru protecția mediului au comunicat cu autoritățile publice locale de nivelul I și II și au identificat suprafețele pasibile împăduririi, denumirea speciei și numărul de arbori și arbuști. Cele mai solicitate specii sunt bradul, molidul, ienupărul, stejarul, mesteacănul, teiul, nucul, arțarul, frasinul, salcâmul și salcia.
Potrivit Ministerului Mediului, în prezent rata de împădurire a Republicii Moldova este puțin peste 11% din teritoriu. Studiile însă arată că pădurile trebuie să acopere cel puțin 25% din teritoriul țării, pentru un mediu echilibrat, cu o calitate mai bună a aerului și solului, o cantitate suficientă a apei și o biodiversitate sănătoasă. Este necesară reconstrucția ecologică și extinderea fondului forestier naţional.
În contextul preocupărilor legate de încălzirea globală și ultimelor angajamente asumate la nivel internațional de țara noastră, până în anul 2030 este necesară restabilirea pădurilor și extinderea pe un spațiu de cel puțin o sută de mii de hectare. Conservarea și plantarea masivelor forestiere se numără printre prioritățile Ministerului Mediului și este un obiectiv al programului de guvernare.
Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului “Un arbore pentru dăinuirea noastră” a fost instituită prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din februarie 1995, scopul fiind crearea de noi păduri, fâşii forestiere de protecţie a câmpurilor, parcurilor, scuarurilor, aliniamentelor de-a lungul drumurilor publice ş.a.
Foto: bzi.ro
Bernina Express, propunere de vacanță de iarnă pentru pasagerii Aeroportului „Eugen Doga” din Chișinău
ANSA a nimicit 3,4 tone de ardei de import care nu corespundeau normelor de siguranță alimentară
Anunț de ANGAJARE – Responsabil de ediție (Editor)
Comisia de Evaluare a Judecătorilor încheie audierile din 2025 cu cazul Vasile Nogai
În zilele de odihnă, peste 4 200 de șoferi au fost sancționați de polițiști
Soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora, discutate de ministrul Dan Perciun cu un grup de părinți
Peste 700 de permise de conducere urmează a fi anulate după descoperirea unei scheme de corupție
VIDEO// Proiect de lege: Salariile șefilor ANRE, CNPF și ANRCETI ar putea fi plafonate
Un bărbat a murit, iar altul a ajuns la spital în urma unei explozii produse într-o suburbie a capitalei
Dosarul mașinilor de lux. Procurorii trimit în judecată a doua inculpată
Compensații la energie: de astăzi, beneficiarii pot ridica banii la oficiile poștale
Noi reguli pentru obținerea permisului de ședere sau cetățenie în Rusia: MAE îndeamnă moldovenii la maximă prudență
21 de cetățeni străini, opriți la granița Republicii Moldova
Inovațiile medicale de la USMF, premiate la cel mai mare salon de inventică din Moldova
A promis mașini din UE la preț mic, dar a dispărut cu banii. Organizatorul unei escrocherii auto, trimis în judecată
VIDEO // Autoritățile anunță facilități fiscale pentru cetățenii care au credite ipotecare
Un magistrat din capitală a fost eliberat din funcție după sesizarea Procuraturii Anticorupție
FOTO // Parlamentul găzduiește expoziția „Dialoguri vizuale” dedicată tradițiilor de iarnă
Escrocheria „ruda implicată în accident” face noi victime. O tânără va ajunge după gratii
Programul Casa Verde: primii beneficiari și-au modernizat deja locuințele după ce au primit granturi de până la 200 de mii de lei
Fiscul a acumulat la buget circa 1,2 miliarde de lei timp de o săptămână
Leul se apreciază față de euro și dolar
Vicepremierul Vladimir Bolea anunță demisia șefului INST și necesitatea unei noi abordări în construcții
Actualul legislativ și-a început activitatea într-un climat politic mai tensionat, susţine speakerul Igor Grosu
Vladimir Bolea: „Începând cu 2028, șoferii vor plăti taxe pentru utilizarea drumurilor, similar modelului din România”
Aeroportul Internațional Chișinău se extinde din resursele proprii cu 30% - mai mult confort și trafic crescut. Vladimir Bolea: Investiția este estimată la 140-145 de milioane de euro
Merz avertizează: „Credibilitatea UE, în pericol dacă nu se ajunge la un acord privind activele rusești”
SUA oferă Ucrainei garanții de securitate „foarte puternice”, similare Articolului 5 al NATO
Progrese în negocierile SUA-Ucraina privind garanțiile de securitate, după discuțiile de la Berlin
METEO // Vreme stabilă, cu cer variabil și temperaturi moderate pentru marţi, 16 decembrie