ro

 

Sport
13 Iunie, 2026 / 21:45
/ 14 Aprilie, 2022

Federația Moldovenească de Fotbal împlinește 32 de ani de activitate

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Federația Moldovenească de Fotbal /FMF/ împlinește astăzi 32 de ani de la înființare, transmite MOLDPRES.

FMF a fost creată pe 14 aprilie 1990. Forul fotbalistic național este o organizație obștească, care nu este subvenționată de la buget, responsabilă de organizarea, cu regularitate, a campionatelor naționale la seniori, juniori, copii, fotbal feminin. FMF a reușit să atragă mijloace financiare din străinătate pentru implementarea proiectelor dedicate dezvoltării și promovării fotbalului în Republica Moldova. În acest sens, autoritatea națională de fotbal a avut suportul UEFA și FIFA pentru realizarea proiectelor inițiate.  

Principalul proiect care se desfășoară în acest moment în Republica Moldova este proiectul social de promovare a sportului rege printre copiii din Republica Moldova ”Fotbalul în școli”. În colaborare cu Ministerului Educației și Cercetării, FMF a implementat acest proiect în peste 200 de instituții de învățământ din țară. Orele de fotbal în cadrul lecțiilor de educație fizică sunt desfășurate de profesori instruiți la cursuri organizate de forul fotbalistic național. La finele anului 2021, peste 16 mii de copii practicau fotbalul în cadrul proiectului “Fotbal în Școli”.

Recent, FMF a devenit una din cele cinci câștigătoare ale premiilor UEFA Grassroots 2021/22.

Foto simbol


 
Ultimele Știri
/ 27 Mai, 2026

VIDEO // Echipa de fotbal Levski Trakia primește sprijin financiar de la ARBOM și planuri pentru un stadion modernizat

/ 25 Mai, 2026

BTA: Campionatul European de Gimnastică Ritmică 2026 se va desfășura după noile reguli, cu un număr record de participanți

/ 25 Mai, 2026

Turul României ajunge pe pământ basarabean: Prima etapă se va desfășura integral în Republica Moldova

/ 25 Mai, 2026

Premieră istorică la Turul României: competiția de ciclism reunește cele două maluri ale Prutului, iar trofeul va fi inspirat din opera lui Brâncuși

/ 25 Mai, 2026

GALERIE FOTO // Ediție spectaculoasă a Turului României: cursa de ciclism de peste 800 de km leagă Chișinăul de București

/ 25 Mai, 2026

FOTO // Lotul național de lupte a cucerit patru medalii la Campionatul European U-15

/ 23 Mai, 2026

BTA: Bozhidar Saraboyukov a câștigat medalia de bronz la săritura în lungime în cadrul Diamond League Xiamen

/ 20 Mai, 2026

FOTO // Sportivii moldoveni au obținut mai multe medalii la Campionatul European de Armwrestling de la Budapesta

/ 18 Mai, 2026

FOTO // Nisporeni – Capitala Sportului 2026: două milioane de lei investite în activități de nivel național pentru promovarea sportului

/ 18 Mai, 2026

Bronz pentru Republica Moldova la Campionatul European de sambo

/ 18 Mai, 2026

Șapte medalii de bronz cucerite de luptătorii din Republica Moldova la Campionatul European U-17

/ 15 Mai, 2026

Trei medalii de bronz cucerite de sportive din Republica Moldova la Campionatul European de lupte U-17

/ 14 Mai, 2026

Republica Moldova ar putea avea încă un bazin olimpic de 50 de metri: discuții la Chișinău cu președintele Federației Europene de Natație

/ 14 Mai, 2026

Fotbaliștii de la Petrocub, aplaudați în Parlament după câștigarea titlului național

 


 
/ Acum 22 ore

Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi de scurtă durată cu descărcări electrice

/ Acum 23 ore

UE deschide primul cluster de negocieri cu R. Moldova și Ucraina. António Costa: „Decizia reprezintă o recunoaștere a determinării în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări enorme”

/ Acum 23 ore

Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să se informeze despre reforma APL: „Vezi cum poate beneficia localitatea ta”

/ Acum 23 ore

BTA: Forțele Armate bulgare organizează exerciții menite să îmbunătățească interoperabilitatea

/ Acum 23 ore

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în UE”

/ Acum 1 zi

Țările UE au agreat deschiderea primului cluster de negocieri. Ursula von der Leyen: „Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE”

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa

/ Acum 1 zi

Statele UE au aprobat deschiderea primului cluster de negocieri. Cristina Gherasimov: „Această decizie confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de țara noastră”

/ Acum 1 zi

FOTO // Modernizarea barajului Costești–Stânca avansează. Proiectul urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului

/ Acum 1 zi

Noi oportunități de formare europeană pentru profesioniști. Ministrul Justiției a semnat acordul de aderare a R. Moldova la ERA

Vezi mai multe