ro

 

Sport
15 Mai, 2026 / 07:01
/ 07 Septembrie, 2021

Pele a fost supus unei intervenţii chirurgicale la colon

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Sao Paulo, 7 sep. /MOLDPRES/. Legendarul fotbalist brazilian Edson Arantes do Nascismento ''Pele'' a anunţat că a fost supus sâmbătă unei intervenţii chirugicale la colon pentru îndepărtarea unei tumori şi va rămâne internat într-un spital din Sao Paulo, informează EFE, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

"Sâmbăta trecută am fost operat pentru îndepărtarea unei leziuni suspecte la colonul drept. Tumoarea a fost identificată în timpul testelor pe care le-am menţionat în ultima săptămână", a scris Pele, în vârstă de 80 de ani, pe reţelele de socializare.

Fostul decar al Selecao, care se recuperează în secţia de terapie intensivă, s-a internat în urmă cu şase zile la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, pentru o serie de examene de rutină, care au fost amânate din cauza pandemiei de Covid-19.

În timpul controalelor medicale respective a fost identificată tumoarea care, după ce a fost îndepărtată, va fi supusă unei analize patologice, potrivit unei declaraţii a spitalului Albert Einstein.

"Prietenii mei, vă mulţumesc foarte mult pentru mesajele voastre de încurajare. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mă simt foarte bine şi pentru că le-a permis medicilor Fabio şi Miguel să aibă grijă de sănătatea mea. Din fericire, sunt obişnuit să sărbătoresc marile victorii alături de voi. Voi mai face faţă încă unui meci cu zâmbetul pe buze, mult optimism şi bucuria de a trăi înconjurat de dragostea familiei şi a prietenilor mei", a mai scris Pele, care va împlini 81 de ani în octombrie.

Spitalul Albert Einstein, unul dintre cele mai prestigioase din Brazilia, a precizat că Pele se simte "bine" şi se "recuperează" la secţia de terapie intensivă, urmând să fie transferat marţi într-un salon.

Starea de sănătate a triplului campion mondial s-a deteriorat în ultimii ani, acesta fiind motivul, alături de pandemia de coronavirus, care l-a făcut să rămână practic închis în casa sa de pe litoralul din Sao Paulo, alături de familie şi prietenii săi apropiaţi, departe de atenţia presei.

Foto: Xinhua


 
Ultimele Știri
/ 22 Aprilie, 2026

Investiții în dezvoltarea sportului: infrastructură modernă și creșterea numărului persoanelor care practică activități sportive

/ 21 Aprilie, 2026

Luptătorul Vitalie Eriomenco, vicecampion european la seniori: A revenit spectaculos de la 0-5 în semifinală și a luptat accidentat în ultimul act

/ 21 Aprilie, 2026

FOTO // Complexul sportiv din Șoldănești este gata în proporție de peste 60 la sută după reluarea lucrărilor

/ 21 Aprilie, 2026

Sportivii moldoveni au obținut 11 medalii la Campionatul European de karate shotokan din Ungaria

/ 21 Aprilie, 2026

FOTO // Aproximativ 500 de sportivi au participat la prima ediție a „Moldova 3×3 Basketball Festival”, organizată în Republica Moldova

/ 16 Aprilie, 2026

Medalii de argint și bronz pentru Republica Moldova la Cupa Mondială de Sambo

/ 11 Aprilie, 2026

Republica Moldova va găzdui turneul Davis Cup Europe

/ 11 Aprilie, 2026

Nisporeni - Capitala Sportului 2026: circa două milioane de lei, alocate de MEC pentru activități dedicate dezvoltării și promovării sportului

/ 09 Aprilie, 2026

Campionatul național de lupte, rezervat sportivilor sub vârsta de 15 ani, desfășurat la Chișinău

/ 07 Aprilie, 2026

Speakerul Igor Grosu: „Mircea Lucescu va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”

/ 07 Aprilie, 2026

Marele antrenor român, Mircea Lucescu, s-a stins din viață

/ 06 Aprilie, 2026

Campionatul național de lupte, desfășurat la Chișinău: competiția a reunit circa 400 de sportivi

/ 01 Aprilie, 2026

VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby

/ 30 Martie, 2026

Alergătorul moldovean Maxim Răileanu a stabilit un record la semimaratonul din Patras, Grecia