Agenţiile de dezvoltare din regiunea nord şi judeţul Braşov vor relua colaborarea
Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Brașov (România) și-au reafirmat intențiile de colaborare, în cadrul unei întrevederi de lucru, desfășurată ieri la Bălţi, transmite MOLDPRES.
Părțile, reprezentate de directorul ADR Nord, Maria Prisacari, şi Inga Cojocaru, specialist în cadrul Agenției din Brașov, au identificat noi posibilități de colaborare instituțională și au schițat un plan de activități pentru perioada următoare.
„Ne dorim o colaborare benefică pentru ambele părți, mai cu seamă în acest context post-pandemic, marcat de nevoia de relansare a relațiilor de cooperare cu partenerii noștri”, a afirmat Maria Prisacari.
Cooperarea ADR Nord cu Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov a început în anul 2016, odată cu semnarea unui acord de colaborare. Conlucrarea de până acum este marcată de organizarea unor programe de stagiu și schimb de experiență în domeniul planificării strategice, la Brașov, pentru specialiștii ADR Nord, care s-au documentat în privința oportunităților de finanțare pentru proiectele de dezvoltare locală, au învățat cum se acordă consultanță pentru elaborarea cererilor de finanțare în vederea obținerii de fonduri nerambursabile, cum se elaborează și se actualizează strategiile de dezvoltare locală etc.
Foto: ADR Nord
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei
Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Roata Vremii” – o călătorie culturală şi gustoasă, parte a Rutei Transfrontaliere Gastronomice
FOTO // Campania „Flavors of Romania and the Republic of Moldova”, lansată în metroul din Bucureşti
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Poarta Neamului, acolo unde tradițiile prind viață
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crama Mircești – „Mica Toscana” din Ungheni, punte între tradiție, vin și turism ca în Europa
Deputații se întrunesc joi în ședința plenară. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte, dintre care cinci marcate cu sigla UE
Ministerul Finanțelor explică principalele modificări din politica fiscală: „Impozitele din salariu nu cresc, ci se reduc”
VIDEO // Trei bărbați, reținuți pentru escrocherie prin comercializarea fictivă a automobilelor și tehnicii agricole
Noi cazuri de fraude telefonice. Victimele au fost prejudiciate cu peste 1 milion de lei
FOTO // Primele transportoare blindate PIRANHA-5 au ajuns în dotarea Armatei Naționale
Procurorul anticorupție Victor Cazacu, audiat pentru a treia oară de Comisia de evaluare
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri: „Guvernul va promova cu toată determinarea procesul de reintegrare a țării, care nu are alternativă”
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu delegația Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
GALERIE FOTO // Guvernul revine la agenda internă după deschiderea negocierilor cu UE
Ministerul Energiei raportează progrese în implementarea reformelor asumate în parcursul european: peste jumătate din angajamente au fost îndeplinite
Tinerii absolvenți de la pedagogie pot participa la concursul de repartizare în funcțiile didactice vacante din școli și grădinițe: indemnizații majorate și beneficii anunțate de MEC
FOTO // Podul de pe traseul Ceadîr-Lunga–Taraclia, reconstruit în proporție de 40%
Președinta Maia Sandu, la 100 de ani de la nașterea fizicianului Sergiu Rădăuțanu: „A demonstrat că progresul începe cu investiția în educație și știință”
Cooperarea parlamentară Moldova–Letonia, consolidată în cadrul unei vizite oficiale la Riga
VIDEO // Moldova.md, noua carte de vizită digitală a Republicii Moldova
Ministrul Apărării anunță posibile sancțiuni după incidentul de la Bălți