ro

 

Descoperă Moldova
17 Ianuarie, 2026 / 11:36
/ 14 Februarie, 2022

ASD va găsi soluţii pentru reparaţia drumului dintre satele Coșcalia, Plop și Baccealia din raionul Căușeni

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 14 feb. /MOLDPRES/. Reparația drumului G119 care face legătura dintre satele Coșcalia, Plop și Baccealia din raionul Căușeni a fost subiectul abordat în cadrul unei întruniri a administraţiei comunei Baccealia și directorului general interimar al Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD), Sergiu Bejan, care a monitorizat la finele săptămânii trecute traseele din subordinea SA „Drumuri-Căuşeni”, transmite MOLDPRES.

Segmentul de drum G119 G118 – Coșcalia – Plop – Baccealia – R30, aflat în gestiunea ASD, în prezent este impracticabil fiind din pietriș, parțial din pământ.

Şeful ASD a afirmat că va găsi o soluție pentru acest segment de drum în scopul facilitării dezvoltării infrastructurii rutiere a zonei. La rândul său, primarul comunei, Claudia Nenov, a mulțumit pentru suportul acordat și a subliniat că reparația drumului va îmbunătăți creșterea economică a comunei Baccealia.

Bejan a efectuat vizita de lucru la Societatea pe Acţiuni  “Drumuri-Căușeni”, districtele Ștefan Vodă și Căușeni, pentru a verifica starea utilajului tehnic, asigurarea întreținerii de iarnă și dotarea cu material antiderapant.

În urma monitorizării, s-a constatat că SA „Drumuri-Căușeni” este asigurată cu 718 tone de sare tehnică, 973 de tone de nisip și 776 de tone de material antiderapant. Pentru executarea lucrărilor de deszăpezire și combatere a lunecușului, întreprinderea dispune de şase autogredere, două buldozere, şapte tractoare, o freză de zăpadă, nouă distribuitoare auto, patru încărcătoare și trei excavatoare. 

„S-a constatat şi necesitatea de achiziționare a tehnicii noi, necesitatea de a repara și construi depozite pentru sare si material antiderapant dar și a spațiilor de lucru pentru personal. Încă o dată mă conving că o restructurare deplină a SA „Drumuri” este de primă necesitate pentru siguranța infrastructurii rutiere și mentenanța acesteia”, a rezumat Sergiu Bejan. 

Foto: ASD


 
Ultimele Știri
/ 27 Octombrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Miorița – Laie, Laie Bucălaie”, festivalul din Cimişlia care pune în valoare tradițiile pastorale și turismul rural

/ 22 Octombrie, 2025

Republica Moldova, promovată în Franța: artă, tradiții și vinuri prezentate la Nice

/ 21 Octombrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Paşi prin trecut, memorie şi amintiri la Muzeul Ținutului și Cimitirul Evreiesc din Edineț

/ 21 Octombrie, 2025

Republica Moldova, promovată la Conferința „Destinația Anului” de la Iași

/ 20 Octombrie, 2025

FOTO // Profesioniști locali din domeniul turismului și vizitatorii din străinătate au descoperit cultura și tradițiile Moldovei

/ 14 Octombrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Chișinău – orașul care renaște în fiecare toamnă, cu tradiţii şi obiceiuri de Hram

/ 13 Octombrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „La Nea Ion” din Țaul - locul unde mierea, tradiția și ospitalitatea moldovenească au cucerit Netflixul

/ 13 Octombrie, 2025

GALERIE FOTO // „Toamna de Aur – 2025”, voie bună și tradiții la Corjova, Criuleni

/ 10 Octombrie, 2025

Vinurile, gastronomia și cultura Republicii Moldova au fost celebrate la Cercle Royal Gaulois din Bruxelles

/ 08 Octombrie, 2025

Zece proiecte eco-turistice vor primi sprijin financiar în cadrul programului „Busola Eco-Turistică”

/ 05 Octombrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Ţara vinului și a poveștilor cu aromă de tradiție. Turismul vitivinicol care cucerește lumea, cramă cu cramă

/ 05 Octombrie, 2025

Kasîm și „Gagauz Șarap Yortusu” - două sărbători ale tradiției și vinului în UTA Găgăuzia, pe 8-9 noiembrie 2025

/ 02 Octombrie, 2025

Republica Moldova, prezentă cu inițiative inovatoare la Conferința Internațională pentru Turism Cultural din Europa de la Sibiu

/ 02 Octombrie, 2025

Vinificatorii moldoveni au cucerit publicul din Benelux la expoziția Rotterdam Gastvrij