Gimnaziul din Flămânzeni, Sângerei, este eficientizat energetic cu susținerea UE
Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. La Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei, sunt în plină desfășurare lucrările de sporire a eficienței energetice, executate în cadrul unui proiect implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și finanțat de Uniunea Europeană. Specialiştii instituției au monitorizat ieri proiectul şi au constatat că lucrările sunt efectuate în corespundere cu graficul de execuție, transmite MOLDPRES.
În prezent, sunt efectuate lucrări de reabilitare a acoperișului și de izolare termică a pereților instituției de învățământ. Anterior, în carul aceluiași proiect, au fost înlocuite geamurile.
„Specialiștii au monitorizat, în mod special, procesul de execuție a lucrărilor de reconstrucție a acoperișului instituției de învățământ. La eveniment au mai participat reprezentanți ai Departamentului de construcții al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), responsabili tehnici, proiectanți și alte părți implicate în implementarea proiectului. Pe șantier au fost puse în discuție aspecte tehnice pentru care urmează să fie identificate soluții”, conform ADR Nord.
Ca urmare a măsurilor de eficiență energetică, peste 320 de elevi și 30 de profesori și personal auxiliar din instituția nominalizată vor beneficia de condiții de educație îmbunătățite și de un mediu de studii confortabil.
Costul total al lucrărilor de construcție în cadrul acestui proiect se cifrează la 16,94 milioane de lei, din care 16,72 milioane de lei reprezintă finanțarea Uniunii Europene, prin intermediul ADR Nord, și 217,890 lei –cofinanțarea din partea Consiliului raional Sângerei.
Lucrările au demarat în luna octombrie 2020 și urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului curent.
Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni”, realizată de ADR Nord, este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.
foto: ADR Nord
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei
Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Roata Vremii” – o călătorie culturală şi gustoasă, parte a Rutei Transfrontaliere Gastronomice
FOTO // Campania „Flavors of Romania and the Republic of Moldova”, lansată în metroul din Bucureşti
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Poarta Neamului, acolo unde tradițiile prind viață
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crama Mircești – „Mica Toscana” din Ungheni, punte între tradiție, vin și turism ca în Europa
VIDEO // Localitățile Roșcani, Telița și Calfa au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară
Zilele Chinei la Chișinău: gastronomie, tradiții și tehnologii moderne în centrul capitalei
Președintele Nicușor Dan: Începerea negocierilor de aderare cu R.Moldova și Ucraina, o zi de referință pentru istoria extinderii UE
REPORTAJ MOLDPRES // De la fermă la masă: cum poate moderniza Moldova sectorul agrar, inspirându-se din tehnologiile gigantului chinez Famsun
Turcia deschide noaptea porțile patrimoniului: 20 de muzee și situri istorice pot fi vizitate după apus
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi de scurtă durată cu descărcări electrice
UE deschide primul cluster de negocieri cu R. Moldova și Ucraina. António Costa: „Decizia reprezintă o recunoaștere a determinării în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări enorme”
Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să se informeze despre reforma APL: „Vezi cum poate beneficia localitatea ta”
BTA: Forțele Armate bulgare organizează exerciții menite să îmbunătățească interoperabilitatea
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în UE”
Țările UE au agreat deschiderea primului cluster de negocieri. Ursula von der Leyen: „Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE”
Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa
Statele UE au aprobat deschiderea primului cluster de negocieri. Cristina Gherasimov: „Această decizie confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de țara noastră”
FOTO // Modernizarea barajului Costești–Stânca avansează. Proiectul urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului
Noi oportunități de formare europeană pentru profesioniști. Ministrul Justiției a semnat acordul de aderare a R. Moldova la ERA
FOTO // Ministerul Energiei și PNUD consolidează parteneriatul strategic pentru modernizarea și transformarea sectorului energetic