ro
Descoperă Moldova
16 Noiembrie, 2025 / 09:10
/ 07 Octombrie, 2020

Guvernul va susţine sinistraţii din UTA Gagauz-Yeri

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 7 oct. /MOLDPRES/. Circa 1,8 milioane de lei vor fi alocaţi pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale din UTA Găgăuzia, conform unei decizii de astăzi a Cabinetului de miniştri, transmite MOLDPRES. 

Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de rezervă al Guvernului mijloace financiare în sumă de 1,79 milioane de lei pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale ca urmare a ploilor torențiale ce au avut loc pe teritoriul autonomiei găgăuze, la 29 septembrie curent.

Potrivit vicepremierului Serghei Pușcuța, ministru al Finanţelor, mijloacele se alocă Primăriei municipiului Comrat, în special pentru curățarea canalelor de evacuare a apelor pluviale și amenajarea digului de protecție, afectate de ploile abundente.

Conform Legii bugetului de stat pentru anul 2020, în Fondul de rezervă al Guvernului sunt preconizate 107 milioane lei din care, la situația de 30 septembrie curent, sunt repartizaţi 64 milioane de lei. Soldul constituie 43 milioane de lei.

Sursă foto: IGSU