ro

 

Descoperă Moldova
07 Octombrie, 2026 / 07:10
/ 06 Decembrie, 2022

În şcoli din Orhei şi Rezina au fost organizate ore dedicate protejării solului

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 6 dec. /MOLDPRES/. Un ciclu de lecții despre beneficiile solului şi necesitatea protejării lui a fost organizat în 32 de școli din raioanele Orhei și Rezina. Întâlnirile cu elevii au fost inițiate de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) în contextul Zilei Mondiale a Solului, marcată anual la 5 decembrie, transmite MOLDPRES.

Lecțiile au fost organizate în cadrul unui proiect FAO care are drept scop atingerea neutralității degradării solurilor în Republica Moldova, implementat cu suportul Facilității Globale de Mediu (GEF). Potrivit reprezentantului adjunct al FAO în Moldova, Tudor Robu, în regiunile pilot Rezina și Orhei sunt create loturi demonstrative unde se implementează tehnologii și practici durabile, prietenoase mediului pentru menținerea ecosistemului.

“Degradarea solurilor în Moldova este o problemă care ne îngrijorează pe an ce trece. Suprafața fertilă a solului se deteriorează treptat și noi, din păcate, încă suntem departe de utilizarea tehnicilor prietenoase pentru producerea durabilă agricolă în așa fel încât să diminuăm acest proces constant de degradare. Din acest motiv proiectul vine să îndemne fermierii din R. Moldova să utilizeze terenul agricol într-un mod chibzuit astfel încât să putem perpetua o roadă bună mulți ani”, a explicat Tudor Robu.

Ziua Mondială a Solului este marcată în fiecare an pe data de 5 decembrie, începând din 2013. Este o zi în care întreaga omenire este îndemnată să conștientizeze rolul crucial al solului pentru asigurarea securității alimentare, dar și faptul că eroziunea solurilor de pe întreaga planetă este o îngrijorare la nivel internațional. Solurile oferă circa 95 la sută din hrană pentru o populație de 8 miliarde de persoane, cifră atinsă toamna aceasta, cu o tendință de creștere de până la 9 miliarde în 2050.

Foto: MAIA


 
Ultimele Știri
/ 23 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară

/ 16 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene

/ 09 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice

/ 03 Martie, 2026

FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică

/ 02 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi

/ 22 Februarie, 2026

VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană

/ 20 Februarie, 2026

FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet

/ 16 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională

/ 09 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice

/ 05 Februarie, 2026

VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul

/ 02 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice

/ 29 Ianuarie, 2026

Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate

/ 11 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi

/ 05 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații