ro

 

Descoperă Moldova
07 Martie, 2026 / 20:11
/ 31 Octombrie, 2014

La Ungheni a fost lansată o campanie împotriva vînzării ţigărilor şi alcoolului pentru minori

Moldpres
Agenția Informațională de Stat
Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/.  Primăria oraşului Ungheni a lansat o campanie cu genericul  „Alcool şi tutun interzis minorilor”.  Prin această iniţiativă administraţia locală îi obligă pe agenții  economici să respecte legile care reglementează comercializarea produselor de tutungerie şi băuturilor spirtoase,  transmite MOLDPRES. 

Potrivit unui comunicat al Primăriei Ungheni, combaterea alcoolismului și fumatului în rîndurile minorilor reprezintă o componentă importantă a politicii sociale a autorităţilor locale.

“Deși legile care interzic comercializarea către minori a băuturilor spirtoase și tutunului au fost adoptate cu mult timp în urmă, iar agenții economici susțin că le cunosc și le respectă, copiii continuă să aibă acces la aceste produse. Ungheniul are nevoie de o generație tînără sănătoasă și puternică”, se menţionează în comunicat. 

Odată cu lansarea campaniei, agenții economici din localitate sînt obligaţi să afișeze pe vitrine avize speciale cu textul „Nu vindem băuturi alcoolice şi ţigări persoanelor sub 18 ani”. Totodată, Primăria Ungheni a activat şi o linie fierbinte, unde pot suna cetăţenii care au fost martori ai cazurilor de vînzare minorilor a băuturilor alcoolice şi tutunului. 

 
Ultimele Știri
/ 29 Noiembrie, 2025

FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crama Mircești – „Mica Toscana” din Ungheni, punte între tradiție, vin și turism ca în Europa

/ 24 Noiembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Casa din Luncă - o oază de liniște și tradiție în inima Orheiului Vechi

/ 17 Noiembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „La Tanti Masha”, tradiție, rețete de familie, experiențe turistice şi comunitate, pe Ruta Gastronomică România–Moldova

/ 13 Noiembrie, 2025

FOTO // Vinurile Moldovei cuceresc Elveția la EXPOVINA 2025 din Zürich

/ 10 Noiembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: De la podgorii la ospitalitate. Cum au fost promovate experiențele autentice de vin și turism la World Wine Tourism Day 2025

/ 10 Noiembrie, 2025

Turismul responsabil, motor al dezvoltării urbane durabile în UTA Găgăuzia, discutat la un forum organizat de MIDR şi parteneri de dezvoltare

/ 04 Noiembrie, 2025

Moldova va marca Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol 2025 cu un eveniment profesional la o vinărie din ţară

/ 03 Noiembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Culori, gusturi și tradiții în spectrul toamnei târzii

/ 03 Noiembrie, 2025

GALERIE FOTO // Festivalul Butoiului de la Scoreni – sărbătoarea tradițiilor și culturii locale 

/ 27 Octombrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Miorița – Laie, Laie Bucălaie”, festivalul din Cimişlia care pune în valoare tradițiile pastorale și turismul rural

/ 22 Octombrie, 2025

Republica Moldova, promovată în Franța: artă, tradiții și vinuri prezentate la Nice

/ 21 Octombrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Paşi prin trecut, memorie şi amintiri la Muzeul Ținutului și Cimitirul Evreiesc din Edineț

/ 21 Octombrie, 2025

Republica Moldova, promovată la Conferința „Destinația Anului” de la Iași

/ 20 Octombrie, 2025

FOTO // Profesioniști locali din domeniul turismului și vizitatorii din străinătate au descoperit cultura și tradițiile Moldovei