ro

 

Descoperă Moldova
13 Septembrie, 2026 / 02:49
/ 19 Septembrie, 2022

Lucrările de construcție a șoselei de centură a orașului Comrat au ajuns la etapa finală

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Comrat, o șosea nouă ce include șase poduri, vor fi finalizate în scurt timp. Aceasta înseamnă că transportul de mărfuri nu va mai traversa municipiul, iar vehiculele vor putea merge cu o viteză mai mare în drum spre sudul țării. În luna august, pe cei 18,3 kilometri de drum, care constituie șoseaua de centură a Comratului, au avut loc ultimele lucrări de aplicare a marcajului rutier, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

„Este faza finală. Au fost instalate parapete metalice, va fi conectat iluminatul stradal în intersecții”, a explicat consultantul la Administrația de Stat a Drumurilor, Victor Ungureanu, venit să inspecteze șantierul.

Construcția a început în anul 2019 și are o valoare de 29,4 milioane de euro, bani împrumutați de Guvern de la Banca Europeană de Investiții. Lucrările sunt executate de Compania turcă Onur Construction.

Drumul are cinci sensuri giratorii, cinci poduri și un pasaj peste calea ferată. „Construim drumuri după standarde europene, deci sunt cele mai înalte standarde de calitate. Garanția pe care o oferim este de doi ani, dar ne așteptăm ca, cel puțin 10 ani, aici să nu fie nevoie de lucrări de reparație sau mentenanță”, a afirmat Bulent Tatar, manager de proiect la Compania Onur Construction.

Pentru municipiul Comrat, drumul de ocolire înseamnă mai multă liniște și reducerea considerabilă a traficului rutier. Până acum, camioanele de marfă treceau pe drumurile municipale, pe lângă case, provocând degradarea carosabilului și a locuințelor.

Șoseaua de centură a orașului Comrat face parte dintr-un proiect amplu de reabilitare a drumului M3, care duce la Giurgiulești. Artera va face mult mai rapidă și mai sigură deplasarea spre zona de sud. „Obiectivul nostru este că toate proiectele de infrastructură a drumurilor să se facă în termen și la un înalt nivel al calității”, a menționat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Ministerul lucrează în prezent la un plan de reabilitare a drumurilor naționale și regionale pentru următorii șapte ani, pe care îl va aproba în toamnă. „Ne dorim ca toate drumurile naționale să fie într-o stare foarte bună. Înțelegem că bugetul țării nu este suficient pentru aceste lucrări și vom atrage resurse financiare de la partenerii de dezvoltare”, a adăugat Andrei Spînu.

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ 20 Februarie, 2026

FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet

/ 16 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională

/ 09 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice

/ 05 Februarie, 2026

VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul

/ 02 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice

/ 29 Ianuarie, 2026

Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate

/ 11 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi

/ 05 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații

/ 30 Decembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova

/ 24 Decembrie, 2025

VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul

/ 23 Decembrie, 2025

FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”

/ 22 Decembrie, 2025

Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei

/ 15 Decembrie, 2025

FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei

/ 09 Decembrie, 2025

Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare