ro

 

Descoperă Moldova
08 Iunie, 2026 / 23:52
/ 21 Mai, 2021

Municipiul Bălți a primit troleibuze noi

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 21 mai. /MOLDPRES/. Locuitorii din Bălți beneficiază de transport public ecologic datorită achiziției a aproximativ 11 troleibuze noi, finanțate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și fondul Parteneriatului pentru Eficiență Energetică și Mediu pentru Europa de Est (E5P), la care contribuie Uniunea Europeană și statele membre, transmite MOLDPRES.

„Acesta este un rezultat concret pentru cetățeni. Datorită acestui sprijin, locuitorii orașului Bălți au acces la transport public mai confortabil și ecologic, în conformitate cu abordarea ecologică a Uniunii Europene. Sunt mândru să spun că Uniunea Europeană este lider în promovarea durabilității mediului și abordării efectelor legate de schimbările climatice. UE își propune ca până în 2050, Europa să devină prima economie majoră din lume cu efect neutru asupra climei”, a declarat ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko.

Totodată, grantul de un milion de euro, oferit suplimentar de către Guvernul Suediei municipiului Bălți, va transforma capitala de nord a țării în primul oraș din Republica Moldova care va avea un plan de dezvoltare a infrastructurii de transport pentru următorii ani.

„Troleibuzele vor asigura accesul pentru toți cetățenii, inclusiv persoanele cu necesități speciale sau care locuiesc în suburbiile orașului Bălți, în centrul urbei. Sprijinul oferit de Suedia pentru E5P este menit să susțină dezvoltarea economică incluzivă în Republica Moldova. Aici vedem și rolul important al autorităților publice locale. Sperăm că vom putea continua logica proiectului și reformele care vor permite accesul la oportunități a tuturor femeilor și bărbaților, cu accent pe grupurile vulnerabile ale societății”, a menționat Anna Lyberg, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova.

Împrumutul BERD de 2,5 milioane de euro acordat companiei municipale de troleibuze a fost completat de o subvenție de 1,2 milioane de euro, acordată de E5P, în cadrul căruia Uniunea Europeană este cel mai mare donator.

E5P este un fond multidonator de 243 milioane de euro, inițiat de Suedia, care funcționează în toate țările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina). Fondul E5P din ţara noastră constituie 28 de milioane de euro și include o contribuție de un milion de euro din partea Chișinăului. UE este cel mai mare contribuitor, cu 18,75 milioane de euro. Fondurile sunt destinate să ajute Republica Moldova să îmbunătățească eficiența energetică, contribuind la securitatea energetică și competitivitatea economică, dialogul politic, având în același timp un impact pozitiv asupra mediului.

foto: commwithus.eu


 
Ultimele Știri
/ 02 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice

/ 29 Ianuarie, 2026

Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate

/ 11 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi

/ 05 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații

/ 30 Decembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova

/ 24 Decembrie, 2025

VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul

/ 23 Decembrie, 2025

FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”

/ 22 Decembrie, 2025

Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei

/ 15 Decembrie, 2025

FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei

/ 09 Decembrie, 2025

Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare

/ 08 Decembrie, 2025

FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Roata Vremii” – o călătorie culturală şi gustoasă, parte a Rutei Transfrontaliere Gastronomice

/ 08 Decembrie, 2025

FOTO // Campania „Flavors of Romania and the Republic of Moldova”, lansată în metroul din Bucureşti

/ 01 Decembrie, 2025

FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Poarta Neamului, acolo unde tradițiile prind viață

/ 29 Noiembrie, 2025

FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crama Mircești – „Mica Toscana” din Ungheni, punte între tradiție, vin și turism ca în Europa