Pedagogi din UTA Gagauz-Yeri au fost instruiți pentru predarea bilingvă în instituțiile din autonomie
Chişinău, 27 nov. /MOLDPRES/. Rezultatele Programului de formare a cadrelor didactice și manageriale din instituțiile de educație timpurie din UTA Găgăuzia au fost prezentate astăzi în cadrul Conferinței de bilanț a Programului de învățare simultană a limbilor română și găgăuză. Formarea cadrelor (etapa IV) a fost organizată de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) cu susținerea financiară a Guvernului Turciei, transmite MOLDPRES.
Programul a fost realizat în 36 de grădinițe din regiune, ale căror manageri și metodiști, precum și 80 de profesori de limba română și găgăuză au fost instruiți în domeniul managementului și metodologiei predării bilingve pentru copiii preșcolari și părinții lor. În perioada iunie – octombrie curent, cadrele didactice și manageriale au beneficiat de o serie de seminare online, oferite de experții ANTEM, în scopul implementării cu succes a Programului nominalizat.
Potrivit lui Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), cunoașterea limbii române de către minoritățile naționale este factorul principal pentru integrarea lingvistică, socială și profesională a grupurilor etnice din Republica Moldova.
„Ministerul Educației întreprinde mai multe activități pentru cunoașterea limbii române de către reprezentanții minorităților naționale. Astfel, până la sfârșitul lunii decembrie în instituțiile din UTA Găgăuzia vor fi distribuite 1100 de manuale, 250 de suporturi didactice, 1 200 de caiete de exerciții, 250 de culegeri de cântece și poezii, 250 de culegeri de povești și povestiri pentru studierea limbii române în grupa pregătitoare”, a explicat Andrei Chistol.
De asemenea, în anul 2020, peste 125 de cadre didactice și manageriale din instituțiile cu predare în limbile minorităților naționale au beneficiat de cursuri de limbă română. Peste 60 de cadre didactice care predau limba română în grădinițele cu program în limbile minorităților naționale beneficiază de sesiuni de instruire cu privire la implementarea Curriculumului și suporturilor curriculare pentru învățarea integrată a limbii române, organizate de MECC în parteneriat cu ANTEM.
Activitățile sunt realizate în cadrul Programului național pentru îmbunătățirea calității învățării limbii române în instituțiile de învățământ general cu instruire în limbile minorităților naţionale (2016-2020).
foto: MECC
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei
Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Roata Vremii” – o călătorie culturală şi gustoasă, parte a Rutei Transfrontaliere Gastronomice
FOTO // Campania „Flavors of Romania and the Republic of Moldova”, lansată în metroul din Bucureşti
STISC avertizează asupra unei tentative de fraudă. Escrocii folosesc identitatea MPay pentru a colecta date personale
Ucraina: Rusia ar fi dezvoltat o dronă specială pentru atacarea liniilor electrice
FOTO // Drum modernizat, iluminat pe toate străzile și un nou plan de dezvoltare pentru satul Oneşti, raionul Străşeni
Procedura de rezervare a capacității de transport al gazelor naturale în punctele de interconectare a fost simplificată
Republica Moldova, la 35 de ani de Independență. Președinta Maia Sandu: „Demnitatea noastră umană este respectată”
Premiul Național 2026: cine poate candida și până când pot fi depuse dosarele
Escrocii au prejudiciat două persoane cu peste 820 000 de lei. Victimele au contractat credite
Volumele necesare de electricitate pentru ziua de marți, rezervate integral de Energocom
Compensații pentru energie vor fi și în acest an. Volumul sprijinului va depinde de resursele interne și cele externe
CNAS lansează campania „Prestații sociale în orice colț al lumii”. Specialiștii vor discuta cu cetățenii din țară despre acordarea pensiilor și indemnizațiilor
Orașele din Republica Moldova beneficiază de cooperare și finanțare europeană prin Programul URBACT IV
VIDEO // Ministerul Sănătății vrea protocoale unitare pentru protejarea personalului medical
Peste 2 mii de persoane s-au înscris la Marea Dictare Națională: înregistrările continuă
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre solicitarea de majorare a salariilor profesorilor: „În cel mai scurt timp, Executivul va prezenta soluțiile identificate”
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei
VIDEO // Antrenamente pentru Parada Militară din 27 august. Anatolie Nosatîi: „Parada semnifică importanța acestei date”