Primari din ţară au evaluat două proiecte realizate de PNUD
Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Peste 50 de primari și reprezentanți ai autorităților locale au participat în perioada 25-27 noiembrie, la o reuniune organizată de inițiativa UE – Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) „Primari pentru creștere economică” și de proiectul Elveția – PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, transmite MOLDPRES.
Evenimentul a reunit toți primarii care participă în cele două proiecte realizate de PNUD pentru a împărtăși experiență și realizări, precum și pentru a trage concluzii spre sfârșit de an și a învăța lecții. „În aceste vremuri dificile, PNUD susține și mai mult promovarea și implicarea comunităților din Republica Moldova pentru a promova agenda de dezvoltare durabilă la nivel local și pentru a spori reziliența. Inițiativa „Primari pentru creștere economică” a introdus instrumente și practici noi pentru a aborda provocările actuale și viitoare ale municipalităților din țările Parteneriatului Estic, iar cooperarea Elveția-PNUD va continua cu un nou proiect cu accent pe o dezvoltare economică locală mai rezilientă și incluzivă a trei microregiuni și 15 comunități”, a spus Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD la Chișinău.
„Dezvoltarea economică regională este una dintre principalele priorități ale Uniunii Europene. Crearea locurilor de muncă locale și generarea de oportunități economice în regiunile Republicii Moldova reprezintă cheia pentru creșterea nivelului de viață al cetățenilor. În cadrul inițiativei „Primari pentru creștere economică”, finanțată de UE, autoritățile publice locale au posibilitatea de a crea propriile soluții adaptate, ceea ce îi ajuta să răspundă provocărilor de dezvoltare, inclusiv criza energetice și fluxul de refugiați”, a subliniat Magdalena Mueller-Uri, reprezentanta Delegației UE în R. Moldova.
În prezent, există peste două sute de asociații de băștinași și grupuri de inițiativă în întreaga țară. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost înființate fără implicarea Elveției și a PNUD, ceea ce este un indicator clar al popularității acestui model de democrație locală. „Elveția va continua să sprijine cetățenii, inclusiv migranții, să se implice în procesele de guvernare și să contribuie la dezvoltarea comunităților lor”, a rezumat Martin Roch, şef de departament la Biroul de Cooperare al Elveției la Chișinău.
Foto: PNUD
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei
Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Roata Vremii” – o călătorie culturală şi gustoasă, parte a Rutei Transfrontaliere Gastronomice
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2026 crește cu 1,37 miliarde de lei
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, la Vilnius: „Moldova are alături parteneri care cred în viitorul nostru european și ne susțin să mergem înainte”
Igor Grosu îi răspunde lui Oleg Ozerov: „Unicul și cel mai periculos stat în partea asta a lumii este Federația Rusă”
FOTO // Ministrul de Externe al Lituaniei, Kęstutis Budrys: „R. Moldova este pregătită pentru deschiderea celorlalte clustere de negocieri, iar Lituania susține ferm accelerarea acestui proces”
Măsuri speciale la Aeroportul Chișinău în perioada tranzitului pelerinilor hasidici
Toate școlile din Republica Moldova vor trece la catalogul electronic
Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale: Întrevederi cu Marta Kos și discuții despre Republica Moldova
GALERIE FOTO // Serviciul Vamal, 35 de ani la frontiera economiei Republicii Moldova
VIDEO // Serviciul Vamal, la 35 de ani. Radu Vrabie: „O vamă puternică se construiește cu oameni profesioniști, integri și dedicați”
Tractoarele și utilajele agricole vor fi supuse omologării. Parlamentul a votat proiectul în prima lectură
Militari din Moldova, România și SUA participă la exercițiul „Scutul de Foc 2026”. Armata Națională anunță deplasări de tehnică militară pe drumurile naționale