Subzona Cahul a ZEL Bălţi va fi racordată la utilităţi
Chişinău, 4 mar. /MOLDPRES/. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, Primăria municipiului Cahul şi conducerea Zonei Economice Libere (ZEL) Bălți au semnat ieri contractul de finanțare în cadrul proiectului „Racordarea la utilități a subzonei nr. 18 (Cahul) din cadrul ZEL", transmite MOLDPRES.
Contractul are o valoare totală de circa 13,31 milioane de lei, dintre care 11,96 mln de lei se planifică a fi alocați, în 2022, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), iar 1,35 mln de lei vor constitui contribuția ZEL Bălți.
Proiectul a intrat în Documentul Unic de Program 2022-2024 și a fost inclus în Planul de finanțare pentru anul curent din mijloacele financiare ale FNDR. „El are drept obiectiv general sporirea atractivității investiționale în economia Regiunii de Dezvoltare Sud și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din regiune”, indică ADR Sud.
În cadrul proiectului, al cărui aplicant este Agenția de Dezvoltare Regională Sud, este prevăzută construcția a 2,4 km de rețea electrică de tensiune înaltă de 10 kV, a rețelei de apeduct pe o lungime de 1,41 km și a rețelei de canalizare (1,58 km), construcția a 0,87 km de rețea de gaze naturale de presiune medie.
"Dezvoltarea economică bazată pe competitivitatea regiunilor este o prioritate pentru politica de dezvoltare regională. Ne dorim să creăm locuri de muncă bine plătite, aici, acasă. Prin astfel de proiecte, Regiunea de Dezvoltare Sud devine mai competitivă", a declarat Ion Pînzari, director interimar al ADR Sud.
La începutul anului curent, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 9,4 mln de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2022 în cadrul proiectului menţionat.
Foto: ADR Sud
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei
Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Roata Vremii” – o călătorie culturală şi gustoasă, parte a Rutei Transfrontaliere Gastronomice
FOTO // Campania „Flavors of Romania and the Republic of Moldova”, lansată în metroul din Bucureşti
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Poarta Neamului, acolo unde tradițiile prind viață
FOTO // De la catamaran solar la piele din miceliu, cele mai inovatoare idei verzi din Moldova au fost premiate de UE şi PNUD
FOTO // Trei sate din raionul Soroca au fost conectate la rețeaua de apă din Nistru
VIDEO // Lunca Prutului de la Pererita, Briceni devine un nou pol de atracție pentru turiști
Un nou sistem de irigare de peste 5 milioane de lei va fi construit în raionul Şoldăneşti
LIVE // Noul Mitropolit al Basarabiei, Înaltpreasfințitul Antonie, înscăunat în cadrul unei ceremonii solemne la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din capitală
Canoistul Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de argint la Cupa Mondială de la Montreal
INTERVIU MOLDPRES // Directoarea ANOFM, Raisa Dogaru: „Majorarea bugetului pentru ocuparea forței de muncă este o investiție strategică în capitalul uman. Scopul nostru este angajarea a 25 000 de persoane în acest an”
Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră aplică un set de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală
Creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Accident fatal la Sângerei. Un bărbat a decedat, după ce automobilul său s-a ciocnit cu un camion
USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membră a Asociației Internaționale pentru Educația în Profesiile din domeniul Sănătății
Hram în 19 localități de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Recomandările poliției pentru cetățeni
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Roman Roșca urmează să preia mandatul vacant de deputat, după demisia lui Alexandru Trubca
Reforma APL va continua pe direcția amalgamării voluntare. Precizările făcute de Igor Grosu și Vasile Tofan
Vasile Tofan, despre echipa guvernamentală: „Veți vedea și fețe noi. Urmează discuții cu mai mulți miniștri, iar ulterior vor fi luate deciziile”