ro

 

Descoperă Moldova
13 Octombrie, 2026 / 12:23
/ 31 Ianuarie, 2023

Trei proiecte incluse în Programul „Satul european” au fost finalizate în raionul Drochia

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 31 ian. /MOLDPRES/. Trei proiecte în valoare de peste șapte milioane de lei (350 de mii de euro), incluse în Programul „Satul european”, au fost finalizate în raionul Drochia. Ca urmare, mai mulți locuitori ai orașului Drochia au acces la sistem de canalizare, oamenii din satul Ochiul Alb au apă la robinete, iar copiii din Maramonovca beneficiază de mobilier și mijloace educative moderne, transmite MOLDPRES.

Astfel, cu peste 4,5 mln de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), au fost construiți circa 4 km de rețele de canalizare în partea de sud-est a orașului Drochia. Ca rezultat, a fost asigurat accesul la sistemul de canalizare pentru 261 de gospodării casnice, cinci instituții publice și pentru mai mulți agenți economici.

În satul Ochiul Alb, au fost construiți peste 2 km de apeduct, fiind investiți circa 1,3 mln de lei. Totodată, grădinița și gimnaziul din localitatea Maramonovca au fost dotate cu mobilier și cu mijloace educaționale moderne. Pentru aceasta a fost alocat aproape un milion de lei din FNDRL.

Raionul Drochia beneficiază de 13 proiecte de dezvoltare locală, în cadrul Programului Național „Satul european”. Valoarea totală a acestora este de 59 mln de lei.

Directorul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), Mihail Croitoru, a declarat că în următoarele luni, vor fi înregistrate zilnic câte 5-7 proiecte finalizate în cadrul Programului „Satul european”.

Foto: ONDRL


 
Ultimele Știri
/ 23 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară

/ 16 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene

/ 09 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice

/ 03 Martie, 2026

FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică

/ 02 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi

/ 22 Februarie, 2026

VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană

/ 20 Februarie, 2026

FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet

/ 16 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională

/ 09 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice

/ 05 Februarie, 2026

VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul

/ 02 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice

/ 29 Ianuarie, 2026

Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate

/ 11 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi

/ 05 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații